Desi iPhone 6s abia s-a lansat de o luna si jumatate, deja se vorbeste de viitorul iPhone.
iPhone 7 urmeaza sa fie lansat oficial in toamna lui 2016 insa exista deja discutii multe despre device-ul celor de la Apple. O noua randare aparuta pe internet atrage atentia.
Jermaine Smit este autorul randarii, fiind recunoscut in domeniu pentru randarile sale. Conform design-ului sau, viitorul iPhone nu va mai avea liniile de antena de pe spate. Sunt prezentate si cateva informatii despre specificatii - 2GB de RAM si spatiu de stocare incepand de la 32GB. Camera ar urma sa fie de 16MP cu OIS+, desi Smit recunoaste ca sunt sanse bune ca iPhone 7 sa vina tot cu camera de 12MP.
Display-ul este de 4.7inch Super AMOLED cu rezolutie Full HD adica 1920 x 1080. Are si USB Type-C si o unitate pentru incarcare wireless.
Desi sansele ca aceasta creatie sa fie la fel ca device-ul pe care il va lansa Apple sunt mici, Smit a luat in considerare toate informatiile credibile aparute pana acum.