Apple a sters aplicatia la putin timp dupa ce a aparut oficial in App Store.
La inceputul lui 2008, dezvoltatorul Armin Heinrich si-a stabilit obiectiv lansarea unei aplicatii pentru noua generatie de iPhone. Voia sa fie o aplicatie care sa-i aduca multi bani. Mai important pentru el, dorea sa demonstreze ca are simtul umorului.
Asa ca s-a decis sa creeze o aplicatie care l-a costat foarte putin si avea potential pentru un profit imens - a creat o aplicatie care nu facea absolut nimic, cerand insa cumparatorului un pret astronomic, cel mai mare din App Store!
Aplicatia lui, 'I am Rich', costa 999.99 de dolari! Iar cumparatorul nu primea in schimbul banilor decat imaginea de mai sus pe ecran! Insa rubinul de pe ecran semnifica faptul ca esti bogat - trebuia sa fii pentru a cumpara ceva complet inutil cu 1.000 de dolari. Intentia lui Heinrich era de a demonstra ca o aplicatie poate fi dorita doar pentru pret si exclusivitate.
Pe 5 august 2008, aplicatia a fost listata in App Store cu descrierea: "Iconita rosie de pe iPhone-ul sau iPod-ul tau iti va aduce aminte mereu tie si celor carora le arati ca iti permiti aplicatia. Este o lucrare artistica fara nicio functie ascuns. Dupa ce o cumperi, o mantra secreta va aparea. Te poate ajuta sa ramai bogat, sanatos si plin de succes".
In doar cateva ore, 8 oameni au cumparat aplicatia, 5 din Statele Unite. Insa planul initial al lui Heinrich a esuat - nu a fost cumparata de oameni bogati care voiau sa se mandreasca cu asta, ci de oameni curiosi care credeau ca este o gluma. Un utilizator s-a revoltat in pagina de review dupa ce si-a dat seama ca a fost taxat pentru aplicatie.
"Nu este o gluma! Trebuie sa ma ajute cineva de la Apple cu aceasta inselaciune. Am vazut aceasta aplicatie cu niste prieteni si am apasat pe butonul de cumparare crezand ca este o GLUMA, sa vedem ce se va intampla... I-am sunat apoi pe cei de la banca si mi-au spus ca am fost taxat cu 999.99 de dolari. NU ESTE O GLUMA. NU CUMPARATI ACEASTA APLICATIE. AVETI MARE GRIJA".
La mai putin de o zi dupa listare, aplicatia a fost stearsa de catre cei de la Apple. Heinrich castigase insa deja 5.600 de dolari (Apple incasa 30% din bani). "Nu am idee de ce au sters-o. Nu cunosc vreun mod prin care a fost incalcat regulamentul din App Store" le spunea el celor de la Los Angeles Times la acea vreme. Iar Heinrich chiar nu incalcase vreo regula iar Apple, nici pana in ziua de astazi, nu a vorbit despre situatie.
Care era mantra secreta? Un mesaj (scrierea gresita a cuvantului 'deserve' este intentionata): "I am rich. I deserv it. I am good, healthy & successful" (Sunt bogat. O merit. Sunt bun, sanatos si am succes).
In urma cererii uriase, Heinrich a lansat anul urmator "I Am Rich LE", o versiune mai convenabila ca pret, de 9.99 de dolari, disponibila si astazi. Spre deosebire de versiunea initiala insa, acesta contine un calculator pentru finante si un sistem de ajutor. Are 67 de recenzii si o medie de 2.5 stele. Cei care au dat insa o stea sunt nemultumiti de faptul ca aceasta versiune contine ceva: "Poti sa faci aplicatia sa nu contina nimic, la fel ca prima?" implora un client. "Este arta si este geniala. Nu tot ce platesti trebuie sa aiba valoare" mai spune un altul.