Modelul Note 10 a fost primul flagship din seria Galaxy care nu a avut o mufă jack de 3,5mm, iar motivul invocat de companie a fost spațiul suplimentar pentru o capacitate mai mare a bateriei. Viitorul telefon din seria Galaxy s-ar putea, însă, să ne surprindă. 

S21 sau S30, pentru că nu știm încă exact cu se va numi, s-ar putea să vină la pachet cu îndrăgitul port audio, nu mai târziu de anul viitor. Acest lucru s-ar putea să mai ajute puțin vânzările companiei, care s-au cam dus la vale în ultima perioadă.

Surse apropiate producătorului susțin că reintroducerea mufei jack va fi mai mult o strategie de marketing pentru a genera discuții în jurul noului flagship din seria S. Și Sony a inclus pe Xperia 1 II mufa pentru căști, care a lipsit pe modelele din 2018 și 2019, și pe care compania o consideră acum indispensabilă pentru consumul media. Și Google ar putea reintroduce mufa de 3,5mm odată cu noul Pixel 5.

În același timp, toți acești producători își doresc o parte din piața prosperă a căștilor wireless, care este în acest moment dominată de Apple. Samsung, de exemplu, a lansat recent Galaxy Buds Live, primele căști wireless in-ear cu tehnologia active noise cancellation, lucru care le transformă într-un competitor direct al AirPods Pro.

Dacă portul audio revine, acesta ar putea afecta cererea pentru căștile dezvoltate de majoritatea acestor companii, așadar zvonurile de până acum ar trebui primite cu o doză de scepticism.

De asemenea, conform informațiilor apărute până acum, Galaxy S21 ar putea fi o unitate de test și pentru alte strategii, precum utilizarea diferitelor procesoare Exynos pentru modele distincte și opțiunea de a nu include un încărcător în pachetul de vânzare a telefonului.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: