"Am I Going Down" este o aplicatie care calculeaza sansele ca avionul tau sa se prabuseasca!
Iata o noua inventie care ii poate speria pe utilizatori. Dupa ce in urma cu mai bine de un an am vazut ceasul care iti spune cat mai ai de trait, acum o firma din Londra a creat un software care calculeaza sansele ca avionul tau sa se prabuseasca! Desi "Am I going down?" are menirea de a-i linisti pe cei care se tem de zborul cu avionul, efectul poate fi diametral opus.
"Am I going down?" foloseste date reale statistice pentru a analiza siguranta zborului. De exemplu, daca un zbor Boeing 777 Cathay Pacific pleaca de la Hong Kong la Los Angeles in orice zi, aplicatia calculeaza ca exista 1 din 4,068,434 sanse ca acel avion sa se prabuseasca, scriu cei de la Mirror. Cu alte cuvinte, daca ai efectua acest zbor zilnic in urmatorii 11.146 de ani, tot nu vei pati nimic :)
Cei de la Vanilla Pixel sunt responsabili cu crearea acestui software. Unul dintre dezvoltatorii ei, Nic Johns, le-a spus celor de la CNN: "Inspiratia initiala vine de la cofondatorul si sotia mea, Julie, cea care multi ani a suferit de aceasta fobie. In dezvoltarea "Am I going down?" am vrut sa prezentam faptul ca o vasta majoritate a zborurilor sunt cu risc infim. Aplicatia noastra are menirea de a-i ajuta pe cei care se tem de zbor".
Johns spune ca au fost analizate mai bine de 10 milioane de rute bazandu-se pe surse precum arhiva Biroului de Accidente Aeriene din Elvetia, Comitetul de Siguranta Nationala in Transport din SUA si Organizatia Civila Internationala de Aviatie din Canada.
"In analiza mea am inclus numai accidentele in care a avut loc macar o fatalitate - aceasta este data relevanta pentru cei care se tem de zbor. Apoi am integrat volumul zborurilor, luand in calcul ultimii 10 ani, pentru a oferio statistica finala" a mai spus Johns.
Aceste recunoaste ca aplicatia a fost lansata intr-un moment ciudat, la doar cateva zile dupa ce zborul AirAsia QZ8501 s-a prabusit in Borneo in luna decembrie. "Eu am dezvoltat aceasta aplicatie in februarie 2014, la putin timp dupa disparitia zborului Malaysia Airlines MH370. Din cauza acestui fapt, am amanat lansarea si apoi am finalizat totul si am trimis-o catre Apple in decembrie. Au existat cateva sprancene ridicate, dar majoritatea oamenilor stiu ca a fost doar o coincidenta".
Aplicatia este acum disponibila in Apple Store si costa 0.99$.