Google vrea ca hackerii sa testeze siguranta sistemului de operare.
Compania Google a lansat miercuri Project Zero, un concurs prin care invita hackeri sau companii din domeniul securitatii cibernetice sa gaseasca hibe in sistemul mobil de operare Android, castigatorii urmand sa fie recompensati cu sume consistente, scriu cei de la Digital Trendts.
''Chiar daca exista programe de recompensare a vulnerabilitatilor la Google sau la alte companii, multe dintre acestea unice, bug-uri de securitate importante au fost dezvaluite ca rezultat a unor concursuri de hacking'', a indicat Natalie Silvanovich din cadrul Google intr-un mesaj postat pe blogul oficial al companiei.
''Obiectivul acestui concurs este de a gasi o vulnerabilitate sau o serie de bug-uri care permit executarea de la distanta a codului de pe multiple dispozitive Android, cunoscand doar numarul de telefon si adresa de e-mail'', potrivit lui Natalie Silvanovich.
Hackerii care reusesc sa gaseasca hibele celei mai noi versiuni a sistemului mobil Android 7.0 Nougat vor trebui apoi sa posteze detaliat procedura pe un forum specializat, care documenteaza chestiuni legate de sistemele Android, iar ulterior descrierea completa va fi postata pe blogul oficial al companiei Google.
Hackerii vor trebui sa foloseasca doar acele smartphone-uri care folosesc versiunea recenta Nougat a sistemului de operare Android.
Castigatorul concursului primeste de la Google 200.000 de dolari, cel plasat pe locul doi 100.000 de dolari, iar un numar inca nedivulgat de alti participanti, care reusesc sa gaseasca anumite hibe, vor primi premiu de consolare de 50.000 de dolari.
Potrivit McAfee Center for Strategic and International Studies, criminalitatea cibernetica este estimata anual la 160 de miliarde de dolari.