Despre seria Mate 40 de la Huawei s-au spus multe până acum, însă un zvon a animat fanii în mod particular. Funcționalitatea era una foarte așteptată, iar implementarea ei i-a făcut curioși pe foarte mulți. 

Până acum, informațiile au arătat că viitoarea serie a companiei chineze ar urma să aducă primele telefoane cu o cameră ascunsă sub display, ce ar fi fost dezvoltată de Visionox. Zvonul a fost, însă, infirmat de celebrul „tipster” Digital Chat Station, care până acum a dat publicității multe informații care, ulterior, s-au dovedit a fi adevărate.

Acesta susține că a văzut și a utilizat personal un Mate 40 aflat încă în faza de producție și că, din nefericire, telefonul nu are o cameră integrată sub ecran, așa cum ne-am fi așteptat. Digital Chat Station nu a oferit mai multe detalii, nici nu a dezvăluit eventuale specificații sau dacă modelul va avea un design al camerei cu notch sau cu perforație, arată GSM Arena.

Totuși, de-a lungul timpului au existat ceva indicii referitoare la faptul că familia Mate 40 ar putea, totuși, să nu inaugureze această tehnologie. Unul dintre ele, poate și cel mai evident, este acela că soluția Visionox pentru integrarea camerei de selfie sub ecran a venit, poate, ceva mai târziu decât ar fi fost nevoie, pentru ca Huawei să se poată folosi de ea. Rămâne de văzut care va fi prima companie care va reuși să aducă pe piață tehnologia revoluționară, dar și cum vor reacționa competitorii. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: