Huawei P50 va veni cu o premieră și aduce o schimbare radicală, iar mai departe va fi interesant de văzut cum va fi perceput de consumatori.

Huawei dezvoltă de ceva timp HarmonyOS, un sistem de operare despre care compania spunea că este destinat IoT, adică obiectelor inteligente, însă acum se pare că acesta va fi implementat și pe telefoane. Huawei P50 ar fi primul telefon care nu va rula Android, ci HarmonyOS.

Această informație a apărut pe un cont de Weibo, care între timp a fost șters, unde se exemplifica faptul că perioada de testare pentru HarmonyOS 2.0 beta s-a terminat și următorul test de beta 3 va începe în curând pe P50.

P50 astfel va fi primul telefon cu HarmonyOS oficial, iar o migrare către acest sistem de operare se va face din aprilie, începând cu telefoanele de top ale Huawei. Compania chineză speră ca până la finalul anului în jur de 300-400 de milioane de dispozitive (inclusiv televizoare, ceasuri sau alte obiecte conectate la internet) să fie achiziționate la nivel global. 

În pregătirea tranziției, compania își extinde linia de servicii alternative la Google intitulate Petal. A început cu Petal Search devenind un motor de căutare complet, urmat de lansarea Petal Maps și Docs. În curând, Huawei va dezvălui Petal Assistant, o tastatură Petal și Petal Vision (probabil o aplicație AR).

Vom vedea dacă această mișcare va revitaliza vânzările gigantului chinez atât în China, cât și pe plan internațional.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: