Directorul Comisiei Federale de Comunicatii cere o analiza clara a radiatiilor emise de televoanele mobile.
Dupa ce anul trecut Organizatia Mondiala a Sanatatii a anuntat ca radiatiile emise de telefoanele mobile pot cauza cancer, in special la nivelul creierului, autoritatile americanii vor acum sa investigheze problema, dat fiind numarul tot mai mare de dispozitive mobile folosite de americani, scrie Huffington Post, care citeaza Reuters.
Seful Comisiei Federale de Comunicatii, Juliul Genachowski, cere o revizuire a pozitiei agentiei in domeniul energiei de radiofrecventa emise de telefoanele mobile, pe fondul temerilor persistente ca aceste dispozitive pot provoca tumori cerebrale.
El le-a cerut colaboratorilor sai sa isi spuna oficial parerea pe marginea unei propuneri privind standardele de emisii ale telefoanelor, standarde stabilite in 1996. Propunerea trebuie aprobata de majoriatea colaboratorilor, inainte ca agentia sa o prezinte publicului.
Daca propunerea va fi aprobata, agentia ar putea schimba procedurile de testare.
Una dintre cele mai importante modificari ar viza telefoanele mobile folosite de copii, a declarat un purtator de cuvant al Comisiei.
El a mai spus ca institutia la care lucreaza continua sa creada ca nu exista dovezi care sa lege telefoanele mobile de cancer, dureri de cap, ameteli, pierderi de memorie sau alte probleme de sanatate.
Daca ti-e tema ca telefoanele mobile pot provoca boli, inclusiv cancer, iata cateva sfaturi ca sa diminuezi radiatiile:
1. Foloseste casti si microfon, ca sa nu tii telefonul la ureche.
2. Cumpara-ti un ceas cu alarma, ca sa nu tii telefonul pe noptiera.
3. Ori de cate ori se poate, scrie SMS-uri si evita sa vorbesti la telefon.
4. Nu tine telefonul in buzunar. Ar exista cateva studii care sustin ca acesta are un impact asupra fertilitatii barbatilor.
5. Exista huse speciale, care scad nivelul radiatiilor cu 60-70%.