Xiaomi o să vină cu o premieră pe piața telefoanelor mobile: este vorba despre primul telefon cu o lentilă lichidă.

O astfel de lentilă conține un lichid cu funcție optică ce este controlată fie mecanic, fie electronic astfel încât să schimbe distanța focală. Spre deosebire de lentilele tradiționale care sunt rigide, lentilele lichide sunt fluide și pot schimba rapid distanța focală. Ar trebui să imite ochiul uman în felul în care focalizează instant asupra unor obiecte, indiferent de distanță.

Acest lichid are o transmisie ridicată a luminii, o dispersie ultra-redusă și este extrem de rezistent la factori de mediu. De asemenea, ocupă mai puțin spațiu în comparație cu un obiectiv tradițional.

Ideea de a avea o cameră pe telefon ce poate schimba distanța focală (de la wide la ultrawide, de exemplu) este foarte interesantă, dar probabil nu este fezabilă în cazul de față. Cel mai probabil, utilizarea unei astfel de lentile elimină necesitatea corecțiilor după fotografiere. Vom afla exact ce va face acest obiectiv în curând, când Xiaomi va prezenta oficial telefonul.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: