Surface Duo este prima încercare de telefon pliabil a Microsoft și va fi disponibil în curând și în Europa.
Deocamdată, acesta poate fi achiziționat doar în SUA și cel mai recent preț se situa undeva la 1.199 de dolari. Acum, însă, blogul german WindowsArea, citat de GSM Arena, arată că modelul ar putea fi disponibil în Germania începând cu primăvara anului 2021.
Informația a fost confirmată de surse care au dorit să rămână anonime, care susțin și că telefonul cu ecran dual al Microsoft va ajunge pe mai multe piețe europene până în a doua jumătate a anului viitor. Se pare că și retailerii britanici BT și EE au încheiat înțelegeri cu Microsoft pentru aducerea produsului în portofoliile lor.
Surface Duo se va lansa și în Canada și în Japonia în anul care vine. Prețul și disponibilitatea nu sunt cunoscute încă, dar e posibil ca în Europa acesta să fie comercializat cu un preț mai ridicat.
___________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: