Gamingul pe mobil ar putea fi dus la următorul nivel pe viitoarele telefoane Samsung datorită ajutorului din partea AMD.
La lansarea Exynos 2100, reprezentanții companiei Samsung au confirmat că lucrează cu AMD pentru un procesor grafic de telefoane și că acesta va fi folosit în viitoarele flagship-uri. Inițial, mulți credeau că următorul telefon din seria S, adică S22, va avea procesor grafic AMD, însă se pare că plăcile video de la AMD vor ajunge mai devreme.
Potrivit utilizatorului de Twitter și insider în industrie UniverseICe, Samsung va lansa următoarea generație de procesoare Exynos cu procesoare grafice AMD integrate în al doilea sau al treilea trimestru al anului 2021. Așadar, am putea vedea acest procesor în Galaxy Z Fold 3.
AMD este un jucător important pe segmentul de procesoare și plăci video pentru PC-uri, iar experiența și cunoștiințele în domeniu s-ar putea traduce într-un procesor grafic extrem de performant pentru mobile.
Astfel, dezvoltatorii de jocuri ar putea încerca lucruri noi, fără a fi limitați de hardware. Oricum ar fi, în toamna acestui an vom afla la ce fel de performanță să ne așteptăm de la produsele AMD pentru smartphone-uri.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: