WhatsApp testează în aplicație mesajele care dispar automat din conversație.
Funcția a apărut în beta versiunii 2.19.275 a aplicației Android și a fost descoperită de WABetaInfo, informează Engadget. În această variantă, mesajele care dispar automat după o anumită perioadă de timp sunt disponibile doar în grupuri de chat și se pot „auto-distruge” în cinci secunde sau într-o oră. De asemenea, nu există o opțiune intermediară, fie dispar toate, fie niciunul.
Chiar dacă funcționalitatea nu este încă disponibilă la scară largă, mesajele auto-distructive ar putea fi utile oamenilor care vor să comunice astfel informații sensibile. Prima aplicație care s-a lansat cu această opțiune a fost Telegram, așa că Facebook se pare că încearcă să țină pasul.
În ultima perioadă, WhatsApp și-a actualizat frecvent setările dedicate siguranței utilizatorilor și protejării datelor personale. În acest moment, serviciul de criptare este integrat, iar anul trecut compania a extins limita de timp până la care userii pot să șteargă un mesaj, la o oră, 8 minute și 16 secunde, o îmbunătățire clară față de cele șapte minute pe care oamenii le aveau la dispoziție înainte, dar mult mai puțin față de cele 48 de ore pe care le pune la dispoziție Telegram pentru aceeași operațiune. Facebook le oferă utilizatorilor 10 minute să revoce trimiterea unui mesaj, înainte ca el să fie citit.
Cel mai probabil, mesajele „auto-distructive” își vor mai modifica specificațiile, până când funcția va fi disponibilă la scară largă și e destul de greu de aproximat când se va întâmpla acest lucru.