Seria Samsung Galaxy Z Fold ar putea fi nevoită să se pregătească pentru o concurență puternică, deoarece un nou pliabil de la Xiaomi ar putea fi aproape de lansare și aduce specificații impresionante.

Xiaomi ar putea lucra la un potențial concurent pentru Galaxy Z Fold 3 care poartă numele de cod „zizhan".„zizhan" va avea o structură similară cu modelul de la Samsung și cu primul telefon pliabil de la Xiaomi, Mi Mix Fold, care este disponibil doar pe piața chineză.

Nu există nicio dovadă concretă pentru a spune cu tărie că „zizhan" este Xiaomi Mix Fold 2, dar este foarte probabil. Telefonul pare, totuși, să semene cu pliabilul original al Xiaomi. Singurele diferențe sunt în ceea ce privește pozițiile camerelor. De asemenea, nu cu mult timp în urmă presa scria că Xiaomi a depus un brevet pentru un nou telefon pliabil pe verticală, iar acesta ar putae fi „zizhan", dar cu ușoare ajustări la nivel de design.  

În ceea ce privește puterea, se zvonește că procesorul lui Mix Fold 2 va fi Snapdragon 8 Gen 1 de la Qualcomm. Așadar, așteptați-vă la performanțe de flagship. Totul sugerează că noul telefon pliabil de la Xiaomi va fi un concurent demn de Samsung Galaxy Z Fold 3. Și probabil că de data aceasta compania de la Beijing va lansa noul său smartphone pliabil și pe alte piețe.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: