Compania finlandeza si-a anuntat noile produse la Mobile World Congress de la Barcelona
Nokia a adus doua telefoane ieftine la targul de tehnologie Mobile World Congress de la Barcelona. Modelul Nokia 105 are cel mai accesibil pret de pana acum, in timp ce Nokia 301 le ofera posesorilor acces la Internet si email la preturi reduse plus capabilitati foto inspirate din smartphone-urile din gama Lumia.
Nokia 105 are tot ce iti trebuie de la un telefon simplu: ecran color luminos cu meniuri clare, radio FM, alarma, lanterna si ceas vocal si este rezistent la praf si la lichide. Bateria are o durata de viata de 35 de zile, ceea ce il face un candidat cu succes pentru rolul de telefon de rezerva.
Aparatul vine in doua variante, negru si cyan. El va aparea pe piata pana la sfarsitul lui martie si, la un moment dat, va ajunge si in Europa.
Cel de-al doilea telefon la pret redus, Nokia 301, costa doar 65 de euro. Aparatul are 3G, si este cel mai accesibil telefon finlandez care ofera streaming video si capabilitati foto inteligente inspirate din smartphone-urile Lumia. El se va lansa in trimestrul al doilea al acestui an.