Descoperirea contrazice tot ce știau până acum oamenii de știință despre configurația unui sistem solar.

Planeta observată recent de astronomi este foarte mare, de dimensiunea lui Jupiter, în timp ce steaua în jurul căreia orbitează este nefiresc de mică, o pitică roșie de doar patru ori mai mari ca planeta.

Diferența foarte mică dintre stea și planetă îi uimește pe cercetători, pentru că este nemaiîntâlnită până acum și, teoretic, nu ar trebui să fie posibilă.

Steaua se numește TOI 5205 și este de tip M, o pitică roșie mult mai mică și mai rece decât Soarele, totodată una dintre cele mai frecvente tipuri de stea din galaxia noastră.

Până acum, astronomii credeau că în jurul unor stele foarte mici nu pot să orbiteze planete de tipul gigantelor gazoase cum este Jupiter, considerând că ele nu s-ar putea forma în această zonă. Și totuși, se poate!

Noua exoplanetă care i-a uimit pe specialiști a primit numele TOI 5205b și a fost observată cu ajutorul telescopului TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) al NASA.

„Ținând cont de cunoștințele noastre despre formarea planetelor, TOI-5205b nu ar trebui să existe, este o planetă interzisă”, a declarat astronomul Shubham Kanodia de Institutul de Științe Carnergie, coordonatorului echipei care a făcut inedita descoperire.

Sistemul solar TOI-5205 ar putea fi cercetat mai în detaliu cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb, care va putea oferi informații și despre atmosfera planetei. Descoperirea a fost publicată în revista The Astronomical Journal.
 

Share articol: