Un studiu recent prezintă o concluzie neașteptată despre numărul exoplanetelor similare cu Terra.
În urma unei simulări, cercetătorii au reușit să estimeze numărul planetelor din alte sisteme solare care au o compoziție similară Pământului, adică același raport între continente și oceane.
Potrivit acestora, doar 1% din exoplanetele telurice (formate din roci) care se află în zona locuibilă circumstelară seamănă cu Terra.
În schimb, cele mai multe planete pe care ar putea exista viață au foarte puțină apă la suprafață, fiind dominate de uscat - aproximativ 80% din numărul estimat.
Circa 20% din exoplanete sunt aproape complet acoperite cu oceane, iar un raport relativ echilibrat între sol și apă (1:3) există în doar 1% din cazuri. Prin urmare, planeta noastră este una cu adevărat rar întâlnită în Univers.
Cercetătorii precizează că exoplanetele ar fi foarte diferite de Pământul nostru, chiar dacă ar exista acolo forme de viață extraterestre.
Astfel, planetele oceanice ar avea o climă foarte caldă, tropicală, în timp ce planetele dominate în special de uscat ar fi mult mai reci, acoperite de deșerturi înghețate.
Raportul dintre apă și uscat este determinat de activitatea geologică a planetei (care produce cutremure, erupții vulcanice, dar și formarea munților și a zonelor de uscat), iar aceasta este la rândul ei influențată de temperatura din mantaua planetei.
În cazul Pământului, condițiile care au determinat raportul dintre apă și uscat s-au stabilizat în urmă cu aproximativ 2,5 miliarde de ani.
Concluzia studiului a fost prezentată în cadrul Congresului European de Știință, care a avut loc în Granada, Spania, în luna septembrie.