Roverul Curiosity a fotografiat pe Marte o formațiune bizară, care seamănă cu o intrare spre interiorul unui munte, iar speculațiile nu au întârziat să apară.
La scurt timp după publicarea imaginii surprinse pe 7 mai, experții au venit cu explicații științifice, pentru a pune capăt ipotezelor fanteziste.
O primă teorie aducea în discuție o serie de cutremure cu magnitudinea peste 4 care au avut loc anul trecut pe Marte și care ar fi putut provoca apariția unei grote.
Acum însă, geologul Nicholas Mangold de la Universitatea din Nantes, Franța, vine cu o altă explicație. El susține că formațiunea neobișnuită a luat naștere în decursul timpului, în mod natural, prin eroziunea solului, scrie Live Science.
„Intrarea” are o înălțime de numai un metru și este o simplă cavernă într-o rocă, aflată pe fundul uscat al unui râu care a existat acolo cu 4 miliarde de ani în urmă.
Mica grotă s-ar fi putut forma prin acțiunea vântului marțian, care a erodat solul. În timp, roca muntelui s-a crăpat din cauza diferențelor mari de temperatură, apoi, sub propria greutate, o bucată s-a prăbușit, dând naștere acestei mici peșteri sub formă de poartă.
Fenomene geologice similare au loc și pe Pământ, unde solul este măcinat prin eroziuni provocate de apă sau de vânt.