Proiectul face parte din sistemul de protecție planetară împotriva asteroizilor periculoși.

Noua misiune spațială presupune ciocnirea unei navete cu un asteroid, pentru a observa dacă în acest fel traiectoria rocii spațiale poate fi semnificativ modificată, prevenind astfel un posibil impact cu Pământul.

Misiunea este similară că proiectul DART (Double Asteroid Redirection Test) al NASA, care a început în noiembrie 2021 și care are ca scop prăbușirea unei navete pe micul asteroid Dimorphos. Acesta nu reprezintă vreun pericol pentru noi, iar NASA vrea doar să observe efectul pe care îl poate avea asupra traiectoriei un asemenea impact.

Ambițiosul proiect al agenției spațiale chineze (CNSA) va fi lansat până în anul 2025, iar deocamdată nu a fost nominalizat asteroidul spre care va fi trimisă naveta. Conducerea CNSA are în vedere însă o rocă spațială care să fie cu adevărat periculoasă, adică să existe chiar și un mic risc de impact cu Terra.

În afară de această misiune, programul agenției spațiale va include și realizarea unui software care să monitorizeze eficient obiectele potențial periculoase din apropierea planetei noastre.

Prin urmare, dacă va fi observat un asteroid care se îndreaptă spre Pământ, cercetătorii vor afla din timp și vor putea căuta soluții.

China are în plan și finalizarea stației sale spațiale, dar și alte misiuni interesante, precum explorarea unor comete și a planetei Jupiter, dar și obținerea de mostre de sol de pe Marte.

În următorii cinci ani, CNSA vrea să caute soluții pentru o nouă aselenizare cu echipaj uman, sperând să devină astfel o adevărată putere spațială, alături de Rusia și Statele Unite.
 

Share articol: