Primul eveniment major al anului al companiei din Cupertino a trecut deja, dar mulți fani Apple așteaptă deja cu nerăbdare luna septembrie și lansarea gamei iPhone 15.
Aceasta din urmă este pregătită să introducă o serie de îmbunătățiri semnificative la modelele iPhone, inclusiv pentru cele de bază, care le-ar putea aduce la nivelul omologilor lor Pro mai premium, în special în ceea ce privește domeniul camerelor foto.
Potrivit unui nou raport apărut în presă și citat de Phone Arena, Sony (un furnizor important de senzori foto pentru Apple) are dificultăți din cauza „capacității de producție insuficiente".
Unul dintre motivele principale invocate este cererea crescută de tehnologii de filtrare a culorilor, asociată cu tranziția către modele de camere foto mai performante. De fapt, raportul arată că toate noile generații de iPhone-uri Apple vor avea camere foto principale de 48 MP.
Designul cu decupaj Dynamic Island și sistemul de camere mai avansat regăsit pe iPhone 14 Pro și iPhone 14 Pro Max au fost unele dintre principalele argumente de vânzare care i-au stimulat pe utilizatorii Apple să facă un upgrade în 2022. Iar anul acesta, pentru prima dată, se pare că ambele avantaje vor fi disponibile pentru pentru utilizatorii care nu fac parte din categoria Pro.
Acest lucru ridică, în mod natural, întrebarea referitoare la modul în care Apple va reuși să păstreze un nivel suficient de diferențiere între iPhone-urile de bază și cele din gama Pro. Cel mai probabil, iPhone 15 Pro și iPhone 15 Pro Max vor oferi performanțe mai mari, grație procesorului A17 care va fi implementat exclusiv pentru acestea.
Din punct de vedere vizual, este posibil ca iPhone-urile high-end de la Apple să fie echipate și cu un nou design cu margini rotunjite. Se zvonește că acest aspect se va inspira din cele mai noi MacBook-uri Apple. În plus, iPhone Pro și Pro Max din acest an ar putea renunța la rama din oțel inoxidabil în favoarea uneia mai durabile din titan.
În cele din urmă, trebuie remarcat faptul că întreaga gamă iPhone 15 va adopta USB-C, punând în sfârșit capăt erei portului proprietar Lighting al Apple.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: