Blackrock Neurotech, o companie de biotehnologie din Utah, SUA, vrea să trateze paralizia, depresia și orbirea printr-o metodă ce pare desprinsă din filmele SF - cu ajutorul unui cip implantat în creier.
Chiar dacă cipul nu vindecă aceste afecțiuni, el permite utilizatorului paralizat să controleze brațe robotice, să deplaseze un scaun cu rotile, să joace diferite jocuri și chiar să perceapă anumite senzații.
Implantul folosește aproximativ 100 de microace care se fixează pe creier și citesc semnalele electrice produse în momentul în care pacientul se gândește la ceva, apoi îi permite să realizeze diferite acțiuni - să folosească un computer pentru a comunica sau să utilizeze membre robotice.
Primul implant de acest fel a fost realizat în anul 2004, iar acum compania vrea să lanseze pe piață noua tehnologie, pentru a fi utilizată pe scară largă.
Un proiect similar îi aparține lui Elon Musk, care a fondat Neuralink. Deocamdată, Neuralink nu a primit aprobare din partea autorităților să înceapă testarea de implanturi cerebrale pe oameni, astfel încât Blackrock rămâne singura companie care poate folosi un dispozitiv de acest fel.
Conducerea companiei spera ca în scurt timp aceste implanturi cerebrale să devină la fel de populare ca stimulatoarele cardiace și să poată îmbunătăți calitatea vieții persoanelor paralizate, redându-le independența.
Blackrock lucrează la o nouă interfață care ar putea reda vederea și auzul persoanelor care suferă de aceste dizabilități.
Pe viitor, compania vrea să ofere soluții și pentru tratarea depresiei sau anxietății cu ajutorul implanturilor cerebrale.
În plus, mai sunt detalii de îmbunătățit în privința funcționării cipurilor. Deocamdată, acestea trebuie să fie înlocuite după aproximativ 5 ani de utilizare.