E echipă de astronomi de la Institutul Carnegie, condusă de Scott Sheppard, a confirmat prezența a 12 noi sateliți care orbitează Jupiter.
Astfel, în acest moment numărul total al sateliților naturali ai planetei a ajuns la 92, scrie Universe Today, iar Jupiter a devenit oficial planeta care are cele mai multe luni din sistemul nostru solar.
Saturn, care se află pe locul doi în acest top, are numai 82 de sateliți naturali descoperiți până în prezent.
Numărul acestora poate crește însă, pe măsură ce astronomii reușesc să identifice și alte luni care orbitează acești giganți gazoși.
Recent descoperire a echipei de la Carnegie a fost posibilă cu ajutorul telescopului Subaru din Hawaii și a telescopului Blanco din Chile.
Datele necesare studiului au fost înregistrate în perioada septembrie 2012-august 2022, fiind necesare mai multe observații pentru a se putea confirma existența unui satelit natural. Prin urmare, întregul studiu a durat aproximativ un an de zile.
Noii sateliți identificați de curând în jurul lui Jupiter au dimensiuni foarte mici, de la 1 la peste 3 kilometri în diametru și nu au primit deocamdată nume.
Mulți dintre aceștia au fost probabil asteroizi, capturați de atracția gravitațională a uriașei planete, pentru că orbitează în direcția opusă celei în care se rotește Jupiter.
Echipa de astronomi condusă de Scott Sheppard a mai identificat și alte corpuri cerești dincolo de orbita lui Neptun, dar și comete, unele dintre acestea fiind denumite după numele său.
Sheppard a descoperit și obiectul care are cea mai îndepărtată orbită din sistemul nostru solar - 2012 VP113, iar studiile sale susțin ipoteza existenței unei uriașe planete necunoscute la marginea sistemului solar.