O parte a unei rachete abandonate s-a prăbușit astăzi, cel mai probabil, pe partea îndepărtată a Lunii, spun oamenii de știință care așteptau impactul la ora 12:25 GMT (14:25 ora României).

Componenta care cântărește trei tone a fost monitorizată de astronomi timp de mai mulți ani, dar originea sa a fost deseori contestată. La început, aceștia au crezut că ar fi putut aparține firmei SpaceX a lui Elon Musk, iar apoi au ajuns la concluzia că este de proveniență chineză - lucru pe care China îl neagă. Efectele impactului asupra Lunii ar fi trebuit să fie minore, racheta determinând formarea unui crater de dimensiuni mici și creând un nor de praf. 

Oamenii de știință speră să primească o confirmare a evenimentului în următoarele zile, sau săptămâni, prin observarea efectelor coliziunii. Această componentă a rachetei a fost observată pentru prima dată de pe Pământ în martie 2015. Echipa implicată într-o cercetare finanțată de NASA în Arizona a observat-o, dar și-a pierdut rapid interesul când s-a dovedit că obiectul nu era un asteroid. Obiectul este ceea ce se numește „gunoi spațial" - hardware rămas în cosmos în urma unor misiuni sau sateliți fără suficient combustibil ori energie pentru a se întoarce pe Pământ.

Unele dintre aceste obiecte sunt mai aproape de noi, chiar deasupra Pământului, dar altele, precum acest propulsor, se află la mii de kilometri distanță, pe o orbită înaltă, departe de atmosfera terestră. Agenția Spațială Europeană estimează că în prezent există 36.500 de deșeuri spațiale cu dimensiuni mai mari de 10 cm.

Gunoaiele spațiale apar și dispar din peisaj, adesea în mod imprevizibil, iar urmărirea deșeurilor spațiale este adesea o „muncă de detectiv", explică cercetătorii. Însemnele rachetei nu pot fi văzute - astronomii trebuie să reconstituie identitatea acesteia urmărindu-i traseul prin spațiu. Apoi, ei îi potrivesc orbita cu datele și locațiile lansărilor și traiectoriilor rachetelor. Însă unele misiuni spațiale, inclusiv cea a Chinei, nu-și fac publice rutele.

Profesorul Hugh Lewis, de la Universitatea din Southampton, spune că valoarea științifică a urmăririi deșeurilor din spațiul cosmic este limitată. Dar el spune că este important să monitorizăm situația, mai ales în condițiile în care este din ce în ce mai probabil ca oamenii să înceapă mai frecvent să călătorească în spațiu. 

Dovada evenimentului de astăzi o vom avea abia când doi sateliți care orbitează în jurul Lunii vor trece deasupra locului de impact preconizat și vor fotografia craterul rezultat.

__________________________________________________________________________________________________
 

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: