Parlamentul Uniunii Europene a aprobat primul set major de reguli din lume dedicat reglementării inteligenței artificiale. 

UE a mediat un consens politic provizoriu la începutul lunii decembrie, iar acum legea a fost aprobată în sesiunea de miercuri a Parlamentului, cu 523 de voturi pentru, 46 împotrivă și 49 de voturi neexprimate.

„Europa este acum un etalon global în domeniul inteligenței artificiale", a scris pe X Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă, citat de CNBC.

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a descris actul ca fiind unul inovator, spunând că va permite evoluția, protejând în același timp drepturile fundamentale ale cetățenilor.

„Inteligența artificială face deja foarte mult parte din viața noastră de zi cu zi. Acum, ea va face parte și din legislația noastră", a scris ea într-o postare pe rețelele de socializare.

Această lege a UE privind inteligența artificială împarte tehnologia în categorii de risc, de la „inacceptabil" - care ar duce la interzicerea tehnologiei - la pericol ridicat, mediu și scăzut.

Se așteaptă ca reglementările să intre în vigoare la sfârșitul legislaturii din luna mai, după ce va trece de verificările finale și va primi aprobarea Consiliului European. Punerea în aplicare va fi apoi eșalonată începând din 2025.

Unele țări ale UE au susținut anterior autoreglementarea în detrimentul restricțiilor impuse de guvern, pe fondul preocupărilor că o reglementare sufocantă ar putea crea obstacole în calea progresului Europei de a concura cu companiile chineze și americane în sectorul tehnologic. Printre contestatari s-au numărat Germania și Franța, care găzduiesc unele dintre cele mai promițătoare startup-uri europene din domeniul AI.

Săptămâna trecută, blocul comunitar decis intrarea în vigoare a unei legislații de referință în domeniul concurenței, menită să țină în frâu giganții americani. În temeiul Legii privind piețele digitale, UE poate lua măsuri împotriva practicilor anticoncurențiale ale marilor companii de tehnologie și le poate obliga să își deschidă serviciile în sectoarele în care poziția lor dominantă a sufocat jucătorii mai mici și a redus libertatea de alegere a utilizatorilor. Șase firme - titanii americani Alphabet, Amazon, Apple, Meta, Microsoft
și compania chineză ByteDance - au fost puse pe listă.

Guvernele se tem de posibilitatea ca deepfake-urile- forme de inteligență artificială care generează evenimente false, inclusiv fotografii și clipuri video - să fie utilizate în perioada premergătoare unor alegeri mondiale importante din acest an.
 

Share articol: