Bloomberg a postat o analiză a cheltuielilor realizate în diverse aplicații în 2023, dezvăluind o creștere de 11% a veniturilor. Cererea pentru platformele video a determinat această creștere, în timp ce jocurile au scăzut cu 2% la nivel anual. Datele relevă că TikTok a depășit 10 miliarde de dolari cheltuieli in-app, devenind astfel prima aplicație care a atins acest prag.
Pragul a fost atins prin intermediul unui sistem, care permite utilizatorilor să contribuie cu diverse sume pentru susținerea creatorilor și streamerilor live favoriți, ca un fel de „bacșiș”. Iar rețeaua de socializare deținută de ByteDance pare să fi descoperit secretul monetizării pe platformele mobile.
Cheltuielile în aplicații, mai degrabă decât în jocuri, au crescut în 2023, deoarece utilizatorii au plătit mai mult pentru streaming, conținut generat de utilizatori și aplicații de dating. Cu toate acestea, cel mai mare motor al veniturilor pe mobil a rămas publicitatea - două treimi din vânzările pe mobile au fost pentru reclame, ajungând la 362 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă cu 8% mai mult decât în 2022.
Consumatorii au petrecut mai mult timp pe smartphone-urile lor, a mai arătat analiza. Indonezia s-a clasat pe primul loc în topul țărilor, cu o medie de peste 6 ore pe zi de persoană. Media în primele 10 piețe a atins 5 ore de utilizare zilnică a aplicațiilor, iar cheltuielile au crescut și ele cu 3%.
Cele mai descărcate aplicații au fost Shein și Temu, aceasta din urmă fiind cea mai descărcată aplicație pe 125 de piețe. Potrivit datelor, aplicațiile de inteligență artificială generativă au depășit venituri de 10 miliarde de dolari provenite din cheltuielile lunare ale consumatorilor până la sfârșitul anului 2023.