Săptămâna trecută, stațiile meteorologice din Antarctica și din zona Arctică au înregistrat temperaturi record.
Astfel, la Polul Sud, temperaturile au fost cu aproape 40 de grade Celsius peste normalul perioadei, iar la Polul Nord au fost cu peste 30 de grade Celsius mai ridicate.
Fenomenul este alarmant, mai ales că arată o topire a calotei de gheață într-un ritm similar la ambii poli, care se află în emisfere diferite, prin urmare diferențele de temperatură ar trebui să fie mai mari, explică Walt Meier, cercetător la National Snow and Ice Data Centre din Boulder, Colorado.
Aceste creșteri foarte mari de temperatură pot fi semnul că încălzirea globală are loc într-un ritm mult mai accelerat decât cel estimat până acum.
Săptămâna trecută, stația meteo Concordia din Antarctica a înregistrat doar -12,2 grade Celsius, cu aproape 40 de grade peste nivelul normal.
Tot atunci, la stația meteo Vostok din regiunea arctică a fost raportată o temperatură de numai -17,7 grade Celsius, cu 15 grade Celsius peste recordul absolut înregistrat până acum.
Totodată, la baza Terra Nova au fost anunțate temperaturi pozitive, cu mult peste limita înghețului: 7 grade Celsius.
În februarie, care este lună de vară în Antarctica, nivelul de gheață a fost la un minim record raportat din 1979 și până acum: doar 1,9 milioane de kilometri pătrați.
Fenomenul poate fi explicat prin acțiunea unui flux de aer cald și umed care a venit din Pacific și a contribuit la topirea gheții din această regiune.
În zona Arctică, unde topirea gheții este cea mai accentuată, aerul cald a venit din Groenlanda. Această zonă se încălzește de trei ori mai repede comparativ cu restul globului, scrie Daily Mail.