Romani de succes si-au prezentat proiectele la Innovation Evening si au vorbit din experienta lor acumulata de-a lungul dezvoltarii produselor.
Peisajul startup romanesc incepe sa se maturizeze, iar un bun indicator pentru asta este numarul tot mai ridicat de firme cu tehnologii inovatoare care se fac cunoscute pe piata. Cinci dintre acestea si-au spus povestea, marti seara, la Innovation Evening, eveniment Programul de Asistenta in Comercializarea Inovarii, in speranta de a-i inspira si pe altii.
La inceputul anului erau active peste 250 de startupuri, potrivit RomanianStartups.com, site care isi propune sa fie o radiografie a micilor afaceri din domeniul tehnologiei. Cele mai multe dintre proiecte intra in categoriile mobile, software, servicii si SaaS/PaaS, insa multe unele dintre ele ating inclusiv zone precum Internet of Things sau Bitcoin.
La evenimentul de la Bucuresti, prezentarii antreprenorilor au inclus exoscheleti, placute de programare, orase inteleginte, Big Data si materiale avansate pentru decontaminarea apei. Cu totii au vorbit despre pasiunea pentru tehnologie, nevoia de a avea un produs inovator, dar care sa raspunda la cerintele specifice ale pietei, cat si despre ceea ce lipseste ecosistemului antreprenorial din Romania pentru a permite exitul global al companiilor romanesti.
Pana acum, cele mai multe dintre startupturile romanesti de succes, ca Summify (cumparat de Twitter), LiveRail (cumparat de Facebook) sau UberVu (Hootsuite) au fost mutate sau chiar fondate peste hotare de catre romani pasionati de tehnologie.
Axosuits: de la Iron Man, la ajutarea persoanelor cu dizabilitati
Axosuits este proiectul unei echipe oradene de ingineri care au dezvoltat un exoschelet de mare putere, care fixat pe corp ajuta persoanele cu dizabilitati sa se deplaseze si faciliteaza recupererarea celor care au suferit accidente. Exoscheletul arata ca un costum robotic, care functioneaza pe baterie, astfel ca dispozitivul sustine greutatea corpului si le permite utilizatorilor sa isi miste picioarele.
Proiectul a inceput in 2013, cand Andras Kapy si Dorin Hirte, ambii cu studii in inginerie si cunostiinte de robotica, au decis ca vor lucra impreuna la acest proiect.
Proiectul a cunoscut un parcurs spectaculos, ajungand ca de la o simpla schita sa putem vorbi despre un prototip testat in primavara acestui an.
Initiatorii proiectului sunt constienti ca exista competitie, atat in Statele Unite, cat si Japonia si Israel, dar factorul diferentiator il reprezinta pretul competitiv datorat software-ului utilizat si designului, cat si usurinta de a-l utiliza.
Aceste elemente au convins si o serie de investitori care s-au alaturat proiectului. Primul a fost Adrian Gheara, angel investor in start-up-uri de tehnologie, urmandu-i in a doua etapa de investitii Dan Calugareanu, Alex Negre si Narcis Ilisei, din zona antreprenoriatului in domeniul IT.
Wyliodrin: start-up-ul pornit din pasiunea pentru electronica
Wyliodrin permite utilizatorilor sa automatizeze si sa controleze de la distanta placute electronice atat din componente sofisticate, cum ar fi o statie meteo, cat si la nivel de obiecte simple, ca lampi, frigidere, masini cu telecomanda. Orice device electronic deja construit sau pe care cineva vrea sa-l construiasca poate fi facut sa faca orice, sa se aprinda, sa cante, sa caute pe net, sa te invete o limba straina.
Wyliodrin este o platforma software care permite programarea si controlul placilor de dezvoltare direct prin intermediul unui browser.
Pe masura ce avansam in dezvoltarea proiectului ne dam seama din ce in ce mai mult ca acest produs are un potential pe piata mult mai mare decat am estimat initial. Participarea la RICAP ne-a oferit o perspectiva a pietei globale pe care nu am luat-o in considerare la inceput. Vizita si intalnirile facilitate in SUA, in cadrul programului, au fost cel mai important lucru care ni s-a intamplat mie si echipei in ultimii zece ani. Am inteles cu adevarat lucruri pe care inainte le stiam doar din teorie. – Alexandru Radovici, Leader Wyliodrin
Flashnet, compania tehnologica din Brasov cu operatiuni globale
Flashnet este o companie de tehnologie multidisciplinara care integreaza cele mai recente evolutii de hardware si software pentru crearea si implementarea de sisteme pentru orase inteligente si o infrastructura mai buna.
Fondata in 2005, Flashnet a pornit ca un integrator de solutii tehnice moderne de comunicare in infrastructurile oraselor, prin combinarea mai multor tehnologii (WiFi, WiMax, PLC), avand viziunea de a crea primele orase digitale din Europa de Est.
In prezent, compania are operatiuni in 8 tari din Europa, Orientul Mijlociu si Asia, 40 de angajati si o cifra de afaceride 1.660.855 Euro (anul 2014).
Compania produce propriul protocol hardware si software pentru aplicatii de management de la distanta pentru iluminat stradal, folosind tehnologia si Internet of Things.
SAIA: inteligenta artificiala in sprijinul detectarii precoce a cancerului
Compania Solutions of Artificial Intelligence Applications (SAIA), dezvolta sisteme bazate pe Inteligenta Artificiala, pentru detectarea precoce a cancerului, diagnosticul, prognosticul si raspunsul la tratament al acestuia.
i-Biomarker ofera o solutie neinvaziva de a prezice pe baza unor determinari moleculare, cu acuratete 100%, daca o femeie ce are in familie cancer de san va face sau nu cancer de san in urmatoarele 18 luni. Inteligenta artificiala este utilizata pentru a extrage informatii/cunostinte din date complexe de biologie moleculara (Big Data), clinice si imagistice.
In dezvoltarea acestor teste moleculare pentru cancer, se porneste de la un numar de determinari moleculare de ordinul zecilor de mii (Big Data. Insa, metodele avansate de inteligenta artificiala, utilizate cu abilitate, sunt capabile sa descopere, din date, atat moleculele relevante cat si relatia matematica intre valorile acestora si diagnostic – Alexandru Floares, Presedinte SAIA si CEO OncoPredict.
Green Water Nano Technology propune o solutie de decontaminare a apei
Green Water Nano Technology (GWNT) este o companie dedicata cercetarii avansate pentru dezvoltarea si implementarea de materiale si technologii avansate destinate depoluarii apelor uzate.
Compania a creat UndasNanite, primul material compozit inteligent multifunctional pentru curatarea eficienta a apelor reziduale. UndasNanite este conceput sa functioneze eficient impotriva tuturor claselor de contaminare a apelor uzate, inclusiv compusi extrem de toxici organici si anorganici, metale grele, cianura de hidrocarburi, etc. Simplitatea UndasNanite permite folosirea acestuia atat de companii mici, cat si in situatii de urgenta sau in cazul unor calamitati naturale.