Un barbat a fost gasit vinovat pentru ca a dat "like" unor comentarii insultatoare.

Un barbat de 45 de ani a fost gasit vinovat de un tribunal elvetian pentru ca a defăimat un activist si a dat "like" unor insulte pe Facebook la adresa acestuia, cazul fiind o premiera juridica.

Barbatul l-a acuzat de rasism pe un activist pentru drepturile animalelor, Erwin Kessler, si a dat "like" unor comentarii defaimatoare la adresa acestuia, potrivit unui comunicat al tribunalului din Zurich.

Comentariile au fost facute in 2015, in contextul unei discutii aprinse pe unele grupuri de pe Facebook care apara drepturile animalelor.

In aceste grupuri se dezbatea daca sa li se permita animalelor sa ia parte la festivaluri stradale, a scris cotidianul elvetian Tages Anzeiger.

Curtea a stabilit ca nu conteaza faptul ca afirmatiile de pe Facebook nu sunt ale barbatului acuzat, pentru ca prin folosirea butonului "like" acesta si-a insusit calomniile.

Barbatul condamnat luni este primul sanctionat pentru că a dat "like" comentariilor altora.

Curtea a stabilit ca barbatul sa plateasca o amenda de 4.000 de franci elvetieni, insa decizia nu este definitiva. Acuzatul poate face apel.

Kessler a fost condamnat in urma cu aproape 20 de ani pentru ca a comparat ritualul de taiere a animalelor de catre evrei cu practicile naziste.

Sursa: News.ro
 

Share articol: