Tinerii sunt in perioada de testare Beta si poarta discutii avansate cu diferite companii mari de pe piata.
Suntem obisnuiti cu totii cu programul de lucru traditional de 8 ore pe zi. Cu toate acestea, corporatiile si asteptarile diferite ale noilor generatii care intra pe piata muncii determina o schimbare fundamentala a acestui program. In acest context, 3 tineri s-au hotarit sa revolutioneze modul in care companiile gestioneaza profesionistii independenti. Asa s-a nascut Accelerole.
Adrian Fako, Daniel Teodoroiu si Elena Filip sunt tinerii din spatele produsului. Au o experienta impresionanta pentru varsta lor si au lucrat cu peste 100 de colaboratori si corporatii in ultimii 10 ani, asa ca au dezvoltat un produs care le rezolva initial propriile nevoi operationale de gestiune a freelancer-ilor si a profesionistilor independenti.
Erau in aceasta etapa atunci cand au fost admisi in programul de pre-accelerare MVP Academy, unde au identificat o problema comuna pe care o confrunta multe companii din diferite industrii: identificarea si gestionarea talentelor alaturi de care sa lucreze la diferite proiecte. Si-au modificat produsul in consecinta dupa ce au discutat cu oameni relevanti din diferite industrii, iar astazi Accelerole ajuta companiile mari sa gestioneze cu usurinta profesionistii independenti.
In tot acest proces i-a ajutat experienta lor anterioara. Adrian Fako (Co-Fondator si CEO, Accelerole) a pornit pe calea antreprenoriatului inca de pe bancile liceului si are la activ un startup esuat si alte 2 de succes. Este fondatorul 8000Plus Design Solutions, o companie de tehnologie si design, si este pasionat de stiinta, tehnologie, fotografie si activitati in aer liber. Adrian iubeste aventura, iar in timpul liber urca pe munte si participa la competitii sportive (in 2014 a fost intr-o expeditie de 2 luni pe Everest, unde a ajuns la altitudinea de 8600 metri).
Dezvoltator de software, Daniel Teodoroiu (Co-Fondator & CTO) a avut primul contact cu un calculator la o varsta frageda si a inceput prin a lucra pentru afacerea IT a familiei. A infiintat un startup care a esuat si a lucrat la diferite site-uri si platforme pentru companii mari inainte de a se alatura echipei Accelerole. Este pasionat de inventica, inovatie, psihologie si educatie si este mandru sa fie tatal a doi copii.
Elena Filip (Co-Fondator & CMO) are peste 8 ani de experienta in vanzari si business development si a lucrat pentru organizatii internationale precum Unilever sau o companie SaaS din Israel. Are atat experienta corporatiei, cat si a organizatiilor non-guvernamentale, si a format si condus echipe formate din 2 pana la peste 25 de oameni. Elena a avut la randul sau un alt startup anterior si este pasionata de astronomie, psihologie culturala si arta.
Cei trei tineri si-au unit fortele pentru a dezvolta Accelerole, o solutie software pentru companiile mari si multinationalele din diferite industrii care au in comun nevoia de a gestiona mai eficient colaboratorii pe diferite proiecte. Au schimbat fundamental produsul ca urmare a participarii in programul de pre-accelerare MVP Academy, iar astazi sunt in perioada de testare Beta si poarta discutii avansate cu diferite companii mari de pe piata.
Exista deja diferite companii care activeaza pe piata pe care o adreseaza Accelerole, insa nici una dintre ele nu are o pozitie dominanta, iar dimensiunea pietei este uriasa. Asa cum explica Adrian, Elance – Odesk PTC, cel mai mare jucator, detine o cota de piata de 1.7%, iar Allegis Group sau Manpower Group, companii offline de recrutare, sunt unii dintre cei mai importanti actori in domeniu. Ii diferentiaza de acestia insa functionalitatile soft-ului dezvoltat si usurinta de utilizare, asa ca nu se indoiesc ca vor avea succes.
Dezvolta un produs Software as a Service si planuiesc sa il monetizeze prin abonamente cloud sau instalare pe server-ele locale ale clientilor. Au finantat pana acum dezvoltarea produsului din resursele personale si nu se gandesc la o investitie din exterior – prefera sa vanda produsul si sa obtina astfel banii necesari pentru dezvoltare de la utilizatorii finali.
Stiu ca au pornit pe un drum care nu este deloc usor, iar cea mai mare provocare pe care o confrunta in acest moment este sa obtina clienti internationali. Pentru a face asta, pe langa vanzarile directe, tinerii planuiesc sa participe la conferinte internationale care sa ii ajute in procesul de achizitie a utilizatorilor.
Participarea in programul de pre-accelerare MVP Academy le-a schimbat fundamental modul de a gandi si i-a ajutat sa invete multe lucruri noi. Au inteles ce trebuie sa faca pentru a dezvolta un produs de succes, au cunoscut profesionisti de exceptie cu experienta in dezvoltarea de software si au inteles ca succesul sta in capacitatea lor de executie. “Ideile bune valoreaza 2 centi/kg. Oamenii cu adevarat de succes discuta aceste idei si isi impartasesc deschis experienta”, spune Adrian Fako.
Daca ar fi sa porneasca din nou la drum acum, sunt cateva lucruri pe care le-ar face diferit: ar itera mai rapid, ar petrece mai mult timp alaturi de clienti si nu ar ezita sa renunte imediat la alte proiecte la care au lucrat in paralel la inceput.
“Pot spune acum ca avem in Romania un program comparabil ca valoare cu Ycombinator sau Techstars. Cele 2 luni pe care le-am petrecut in MVP Academy au fost un roller coaster productiv, iar lucruri care ne luau 3 luni inainte ne iau doar 3 ore acum. La asta se adauga faptul ca am avut acces la intalniri 1 la 1 cu unii dintre cei mai relevanti mentori si profesionisti din Romania si din regiune”, a incheiat Adrian Fako
Au planuri mari de viitor: au inceput deja sa aduca primii clienti si se vor concentra in aceasta vara pe vanzarea activa a produsului. Iau in considerare si participarea intr-un program de accelerare cunoscut la nivel international, care sa ii ajute sa isi extinda baza de clienti internationali. Si, bineinteles, vor sa revolutioneze modul in care companiile gestioneaza astazi profesionistii independenti si sa eficientizeze procesele acestora. Avand in vedere experienta si determinarea lor, suntem convinsi ca vor reusi sa ajunga acolo unde isi propun.