Peste 13% dintre utilizatorii de calculator sau laptop sunt afectati.
Google a anuntat ca nu va mai oferi suport pentru browserul Chrome pe sistemele de operare Windows XP si Windows Vista incepand cu aprilie 2016, lasandu-i pe utilizatori fara update-uri sau fix-uri.
De asemenea, va fi oprit suportul pentru versiuni mai vechi ale sistemului de operare al celor de la Apple, Mac OS X 10.6, 10.7 si 10.8.
Marc Pawliger a anuntat acest lucru, spunand ca acestor platforme mai vechi le lipsesc update-uri de securitate critice si au un potential mai mare de a fi infectate cu virusi si malware: "Va incurajam sa treceti la un sistem de operare mai nou pentru a va asigura ca aveti si cea mai noua versiune de Chrome si toate functiile".