Și reprezentanții Amazon se luptă cu efectele epidemiei de coronavirus și încearcă, astfel, să ia toate măsurile necesare pentru a evita răspândirea panicii.
Din acest motiv, gigantul a anunțat că a retras de pe platformă un milion de produse vândute de parteneri, pe care aceștia le promovau pentru a face un profit cât mai mare în urma isteriei generale. Concret, sellerii susțineau fie că obiectele respective protejează împotriva coronavirus, fie că vindecă boala, iar unii dintre ei aplicau prețuri astronomice pentru produse esențiale în această perioadă, precum măștile chirurgicale.
„Amazon a solicitat întotdeauna sellerilor să ofere informații conforme cu realitatea pentru produsele lor și am trecut la înlăturarea lor de pe platformă dacă partenerii au încălcat aceste condiții”, a transmis un purtător de cuvânt al companiei. Printre regulile de bază se numără și aceea care arată că magazinele care vând prin intermediul Amazon nu au voie să modifice prețul produselor în așa fel încât acesta să ajungă să fie semnificativ mai mare decât cele stabilite recent.
Pe măsură ce panica legată de coronavirus crește în întreaga lume, unele companii încearcă să profite de acest context. WIRED a relatat recent că unele produse de pe Amazon s-au scumpit de patru sau cinci ori față de prețul din urmă cu câteva săptămâni. Mai mult, partenerii au încercat să adauge și costuri de livrare uriașe, uneori ajungând până la sute de dolari.
Unul dintre proprietarii firmelor care vindeau măști chirurgicale a declarat pentru publicația citată că mecanismele de selecție ale Amazon au fost unele destul de imprecise și că produsele sale au fost înlăturate din platformă, cu toate că erau cele mai ieftine, în acel moment.
Coronavirus rămâne o preocupare permanentă în întreaga lume, iar astfel de situații vor continua, cel mai probabil, să apară, așa că important este ca oamenii să rămână vigilenți și să nu se lase cuprinși de panică.