FBI a anuntat ca mai multi hackeri ai gruparii internationale Anonymous au sustras informatii confidentiale, intr-o campanie ce dureaza de aproximativ un an, de pe calculatoarele mai multor agentii americane.
Hackerii ar fi reusit sa intre in sistemele unor agentii ca cel al Armatei Statelor Unite sau al Departamentului de Sanatate, cu ajutorul software-ului produs de Adobe Systems.
Acestia s-au folosit de o slabiciune a soft-ul pentru a accesa de mai multe ori pe parcursul anului, informatii confidentiale, de pe calculatoarele diferitelor agentii. Anchetatorii care se ocupa de caz inca strang date cu privire la acesta campanie, despre care acestia cred ca inca continua.
Potrivit Huffington Post, purtatorul de cuvant al FBI a refuzat sa dea mai multe detalii cu privire la acest caz.
Conform aceleiasi publicatii, datele a peste 104.000 de angajati ar fi fost furate din sistemul informatic al Departamentului pentru Energie, impreuna cu peste 2000 de conturi bancare.
Gruparea Anonymous este considerata vinovata pentru actiuni de distrugere a securitatii informationale, in intreaga lume.
In trecut, aceasta grupare a atacat site-ul PayPal al companiei eBay, dupa oprirea procesarii donatilor site-ului Wikileaks.
Deocamdata, nu se stie cu exactitate numarul sistemelor americane compromise.