Reteaua de socializare cu cei mai multi utilizatori activi a anuntat ca mareste eforturile pentru a ajuta lupta impotriva virusului Ebola.
In urma cu o luna, CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, si sotia sa, Priscilla, donau 25 de milioane de euro pentru Centrul pentru Prevenirea si Controlul Bolilor pentru a ajuta la lupta impotriva Ebola. Acum a fost facut un nou pas.
Facebook a anuntat joi ca va adauga un buton ce va aparea pe paginile utilizatorilor prin care acestia pot dona bani in acest scop. De asemenea, compania va detasa 100 de terminale de comunicare prin sateliti pentru a imbunatatii serviciile de internet si telefonie mobila in zonele din vestul Africi, unde boala a omorat aproape 5.000 de oameni.
Facebook Inc. a anuntat ca in urmatoarele saptamani utilizatorii vor putea sa vada optiunea de a dona catre trei asociatii nonprofit care lupta impotriva Ebola. Grupurile sunt International Medical Corps, International Federation of Red Cross si Red Crescent Societies, and Save the Children. Facebook spune ca a ales aceste asociatii pentru ca ele lucreaza in zonele afectate si pot receptiona banii la nivel global.
Cele 100 de terminale vor fi folosite pentru a oferi servicii de telefonie mobila care sa ii ajute pe medicii si voluntarii care lucreaza acolo pentru a primi informatii si ajutor in caz de necesitate. De asemenea, ii vor ajuta pe cei care au virusul sa comunice cu familiile.
"Aceste unitati vor oferi conectivitate in zonele unde nu exista receptie" a declarat Chris Weasler, intr-un interviu in Ghana.
Facebook spera ca acest buton va creste fondurile folosite pentru lupta impotriva Ebola. Donatiile in acest scop au fost mai mici pana acum fata de cele din cazurile dezastrelor naturale precum taifunul Haiyan din Filipine de anul trecut sau cutremurul din Haiti din urma cu 4 ani. Pana in acest moment, Crucea Rosie a strans aproape 3.7 milioane de dolari pentru lupta in Ebola. Ca o comparatie, primise 486 de milioane de dolari dupa cutremurul din Haiti si mai bine de 88 de milioane de dolari dupa taifunul din Haiyan.
"E absolut necesar ca Ebola sa fie sub control in viitorul apropriat pentru a nu se extinde mai mult si sa devina o criza globala cu care sa ajungem sa ne luptam decenii intregi" a scris Zuckerberg in urma cu o luna pe pagina sa de Facebook.