Compania Upstream a descoperit recent că o aplicație Android folosită de 40 de milioane de persoane a derulat „tranzacții suspicioase”, fără ca cei care au instalat aplicația să știe. Aceasta se numește Snaptube și le permite utilizatorilor să descarce orice fel de video de pe YouTube, în așa fel încât să-l poată vizualiza apoi offline.
Potrivit Phone Arena, care citează publicația Tech Crunch, platforma Upstream numită Secure-D – cea care detectează comportamentul neobișnuit al aplicațiilor mobile, a blocat 70 de milioane de tranzacții frauduloase realizate de Snaptube doar în ultimele șase luni. Potrivit companiei, dacă această breșă nu ar fi fost descoperită, 4,4 milioane de utilizatori ar fi pierdut până la 90 de milioane de dolari, cheltuiți pe servicii digitale pe care nu le-am solicitat niciodată.
Astfel, pe lângă faptul că înscria conturile userilor pentru a primi servicii pe care nu le doresc, Snaptube accesa automat în fundal reclama care cultivau rețeaua implicată în crearea virușilor. CEO-ul Upstream, Guy Krief, a declarat că „aplicația descarcă de la sine și accesează ad-urile. Nimic nu este afișat pe ecranele dispozitivelor. (…) Blocăm noi amenințări în fiecare zi și îi sfătuim pe toți cei care folosesc Snaptube să fie foarte atenți la facturile pe care le primesc pentru serviciile de telefonie mobile și să semnaleze operatorilor orice fel de abonament sau taxe suplimentare pe care nu au fost de acord să le contacteze”.
Reprezentanții Snaptube au comentat acuzațiile susținând că și ei au fost, la rândul lor, niște victime. Aceștia susțin că nu au realizat activitatea frauduloasă ce are loc în fundal și că imediat ce au existat plângeri au sistat colaborarea cu terțele părți implicate – adică Mango SDK.
Potrivit oficialilor Snaptube, aplicația are 40 de milioane de utilizatori activi zilnic și a adunat până acum 15 milioane de like-uri din partea userilor.