Specialistii in securitate de la Kaspersky spun ca utilizatorii retelei de socializare raman tinta preferata a persoanelor cu intentii rele.
Daca primesti un mail sau un mesaj ce pare venit de la Facebook, uita-te cu atentie inainte sa dai click. Infractorii cibernetici sunt in continuare fani ai retelei de socializare si vor sa fure datele persoanele ale utilizatorilor.
Cel mai adesea, ei iti trimit un mesaj care spune ca ai putea avea contul blocat, daca nu iti introduci datele intr-un formular anexat sau in cadrul mesajului respectiv. Este in mod cert o tentativa de frauda, pentru ca Facebook nu iti va cere niciodata asta.
Kaspersky anunta ca 10,85% din atacurile de phishing din lume vizeaza Facebook, reteaua de socializare cu cel mai mare numar de utilizatori.
Infractorii „trimit link-uri catre paginile de phishing prin intermediul e-mail-ului, prin retelele de socializare sau in bannere plasate pe site-uri terte. Infractorii cibernetici isi ademenesc victimele promitand continut interesant. Cand utilizatorii acceseaza link-ul, ajung pe o pagina de inregistrare falsa, care afiseaza un mesaj standard solicitandu-le sa isi inregistreze datele pentru a putea accesa continutul. Daca utilizatorii nu suspecteaza nimic si isi introduc datele, acestea vor fi transmise imediat infractorilor cibernetici”, spune Nadezhda Demidova, Web Content Analyst in cadrul Kaspersky Lab.
Specialistii in securitate informatica au cateva sfaturi pentru utilizatori:
- Pozitionati cursorul peste link si verificati daca acesta va trimite catre pagina Facebook oficiala. De asemenea, introduceti manual URL-ul Facebook in bara de adrese, deoarece infractorii cibernetici reusesc uneori sa camufleze adresa catre care va directioneaza.
- Cand introduceti manual URL-ul in bara de adrese, verificati-l din nou dupa ce pagina s-a incarcat, pentru a va asigura ca nu a fost o inselatorie.
- Tineti cont ca Facebook utilizeaza protocolul HTTPS pentru a transmite informatii. Absenta unei conexiuni sigure poate indica faptul ca vzitati un site fraudulos, chiar daca adresa URL pare sa fie corecta.