Politistii aradeni stau la panda pentru a descoperi persoane care pun la share filme, muzica, jocuri sau softuri.
Programele de “file sharing” sunt foarte populare de ani de zile, prin intermediul acestora fiind descarcate fisiere in mod gratuit. Numai ca acest lucru este ilegal, iar cei care sunt prinsi risca sa fie cercetati penal.
Doi aradeni s-au trezit in casa, cu ofiteri ai Serviciului de Investigare Fraude, potrivit stirileprotv.ro.
Camelia Tuduce, purtator de cuvant Politia Arad: “Ofiterii au efectuat doua perchezitii domiciliare la doua persoane suspectate ca, prin intermediul unor programe de tip, descarcau si puneau la dispozitia altor persoane filme, muzica sau jocuri protejate de legea dreptului de autor”.
Politistii nu au plecat cu mana goala din casele celor doi. Au ridicat trei hard-diskuri si doua laptop-uri continand filme, muzica, jocuri si programe “reproduse in mod neautorizat”.
Au mai confiscat 121 de CD-uri care nu prezentau holograma de securitate, fiind susceptibile a fi marfa pirat.
Cei doi aradeni sunt cercetati in libertate pentru „punerea la dispozitia publicului prin internet, fara consimtamantul titularului, a operelor si produselor purtatoare de drepturi de autor si conexe”.