iPhone-ul straluceste la exterior. Acum aflam si cum arata interiorul.
Cei de la iFixit si-au facut un nume desfacand gadgeturi imediat dupa lansarea lor ca sa vada ce contin in interior. Acum au deschis un iPhone 6s si au descoperit ce are sub carcasa care arata atat de bine.
Principala grija a utilizatorilor se confirma, din pacate. Apple a pus o baterie mai mica in noul smartphone pentru a face loc tehnologiei 3D Touch, care permite apasarea ecranului cu forte diferite. Bateria aflata pe iPhone 6s are 1715mAh, fata de 1810mAh cat a primit modelul precedent, iPhone 6.
Cat de mult conteaza asta? Ei bine, nu foarte mult, pentru ca Apple a facut optimizari care ii permite noului smartphone sa reziste la fel de mult timp intre doua incarcari ca iPhone 6.
Mai aflam de la iFixit ca ecranul este cu 15 grame mai greu decat la modelul precendent tot datorita tehnologiei 3D Touch.
Inauntrul aparatului mai gasim procesorul Apple A9 cu 2 GB de RAM.
La capitolul cat de usor se repara, iPhone 6s primeste nota 7 din 10, un punctaj destul de bun. Ecranul si bateria pot fi inlocuite destul de simplu, iar ele ne intereseaza cel mai mult.