Ultimul update lansat de Microsoft pentru Windows 10 este plin de probleme.
Recent, Microsoft a dat drumul unui update nou pentru sistemul de operare Windows 10, denumit KB4517389, iar publicațiile TechDows și MSPoweruser au reușit să surprindă multe probleme.
Trei dintre cele mai afectate funcții din Windows 10 odată cu acest update sunt Start Menu, funcția de Search și Browserul. Mai mult, unele PC-uri au înregistrat mai multe crash-uri sub forma celebrului Blue Screen.
În acest moment nu este foarte clar ce cauzează aceste probleme, însă dezinstalarea ultimului update rezolvă problemele.
Cum poți dezinstala ultimul update de Windows:
Mai întâi, trebuie să intri în Control Panel, apoi în Programes, mai departe în Programs and Features și în Installed updates. Acolo vei găsi update-ul cu probleme, KB4517389, pe care trebuie să îl dezinstalezi.
Până în acest moment, update-ul cu probleme a fost distribuit de Microsoft către milioane de utilizatori, iar compania americană a anunțat că va lansa un alt update care rezolvă toate erorile.