În 2021 Google a fost detronat în topul celor mai accesate site-uri din lume. Destul de greu de crezut, dacă ne gândim că pe Google intrăm aproape de fiecare dată atunci când vrem să căutăm ceva pe Internet. 

În 2021 cel mai popular site din lume a fost TikTok. Potrivit Cloudflare Inc, o companie de infrastructură cloud care monitorizează traficul Internet, aplicația a lăsat în urmă anul acesta platforme uriașe precum Google, Facebook, Netflix sau Amazon.

Fanii TikTok folosesc smartphone-urile sau browsere pentru a vedea scurte clipuri video care le sunt sugerate de algoritmii aplicației. Aceștia au reprezentat un subiect foarte interesant de discuție în lumea marketingului digital, pentru că au dus la creșterea fulminantă a aplicației. În fiecare minut sunt redate 167 de milioane de clipuri TikTok, comparativ cu Google - ce realizează 5,7 milioane de căutări pe Internet în același interval.

Un criteriu foarte important pentru a măsura interesul utilizatorilor pentru aplicație este lungimea timpului petrecut vizionând conținut video pe platformă. Și revizionarea unor anumite clipuri are un impact în ceea ce privește scorul obținut de TikTok în clasamentele de profil.

Cloudflare a arătat că aplicația a început să se ridice în fruntea topurilor de acest tip în luna februarie a lui 2021. În august, popularitatea ei crescut foarte mult, menținându-se în preferințele utilizatorilor în anul care a trecut.

TikTok este singurul site de o altă origine, în afară de cea americană, care ocupă un loc în top 10 cele mai populare platforme din lume. Celelalte nouă au fost Google, Facebook, Microsoft, Apple, Amazon, Netflix, YouTube, Twitter și WhatsApp. O absență notabilă este cea a aplicației Instagram care, în acest an nu a mai fost în primele 10, fiind înlocuită de WhatsApp. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: