Înlocuirea kitului de distribuţie a maşinii reprezintă una dintre cele mai importante revizii periodice. De buna funcţionare a distribuţiei depinde sincronizarea unor piese esenţiale ale motorului.

Întrucât componentele sale fac parte din categoria consumabilelor auto, acestea trebuie înlocuite după parcurgerea unui număr de kilometri sau la un interval de timp de la ultima schimbare. În cazul unei maşini noi, vei fi anunţat de specialiştii service-ului care se ocupă de revizii când trebuie să înlocuieşti distribuţia, în funcţie de model. Dacă tocmai ai achiziţionat un autoturism second hand şi nu eşti sigur cu privire la starea distribuţiei, cea mai înţeleaptă decizie ar fi să înlocuieşti kitul şi să ţii cont de numărul de kilometri parcurşi până la următorul schimb.

Ce rol are distribuţia maşinii?

Sistemul de distribuţie al maşinii ajută la alimentarea cu aer proaspăt a cilindrilor motorului şi la evacuarea gazelor reziduale arse. Oxigenul primit din atmosferă permite motorului să ardă combustibilul, în timp ce gazele arse sunt eliminate. Echilibrul întregului ansamblu de cilindree este asigurat de cureaua sau lanţul de distribuţie. Gradul de uzură influenţează momentul înlocuirii acestor piese. În funcţie de stilul de condus, de calitatea carburantului, a uleiurilor şi filtrelor pe care le înlocuieşti periodic, dar şi a componentelor kitului de distribuţie echipat pe maşină, momentul acestei revizii poate varia între 4 şi 10 ani sau între 60.000 şi 120.000 de kilometri, în cazul distribuţiei pe curea. Distribuţia pe lanţ se înlocuieşte mai rar, în jurul valorii de 200.000 de kilometri, dar cu costuri superioare. Verifică specificaţiile din cartea tehnică a maşinii şi ascultă indicaţiile mecanicului care se ocupă de întreţinerea ei, pentru a nu risca defecţiuni grave.

Din ce este alcătuit kitul?

Am amintit deja că distribuţia unei maşini poate fi de două feluri: pe lanţ sau pe curea. Un kit complet de distribuţie este alcătuit din curea dinţată de angrenare, rolă întinzătoare, rolă de ghidare şi pompă de apă. Complexitatea mecanismului şi poziţionarea pieselor ce trebuie demontate şi înlocuite implică o muncă de câteva ore. Aşadar, asigură-te că nu ai mare nevoie de maşină în ziua când programezi această revizie.

Unde găseşti astfel de componente?

Înlocuirea kitului de distribuţie a maşinii se face destul de rar, dar reprezintă o investiţie serioasă. Soluţia pentru optimizarea costurilor este achiziţionarea pieselor online. Un kit distribuţie de la Autohut îţi oferă raport preţ-calitate avantajos, componente cu grad ridicat de rezistenţă şi garanţie a calităţii oferită de producător pentru fiecare produs în parte. În plus, ai parte de consultanţă profesională specializată, livrare rapidă, plata în rate fără dobândă la sediu sau online şi poţi returna produsele în termen de până la 30 de zile. 

Ce rişti dacă nu îl înlocuieşti la timp?

Defecţiunile provocate de distribuţia maşinii sunt dintre cele mai grave şi de cele mai multe ori se soldează cu înlocuirea motorului în întregime, cu nişte costuri pe măsură. Importanţa acestui angrenaj pentru arderea combustibilului şi a oxigenului face ca ruperea unei singure componente din ansamblu să provoace mari pagube. Astfel, defectarea pompei de apă, ruperea unor dinţi sau a întregii curele de distribuţie ori a uneia dintre rolele întinzătoare sau de ghidaj are efecte grave asupra supapelor, chiulasei, blocului motor, pistoanelor, bieletelor sau arborelui cotit. În special dacă se întâmplă în timpul mersului, când toate aceste componente sunt în funcţiune şi întinse la maximum, se produce un efect de domino şi cedează pe rând. În cazul defectării sistemului de distribuţie, maşina nu mai poate porni pe roţi, singura varianta de deplasare fiind pe platformă.

Preţul unui kit variază în funcţie de modelul maşinii, porneşte de la 50 de lei pentru o curea de distribuţie şi poate ajunge la peste 2.000 de lei pentru un sistem complet, cu pompă de apă inclusă. Riscurile pornirii la drum cu un kit de distribuţie uzat peste măsură este mult prea mare. Şi de această dată, conduita preventivă este soluţia mai avantajoasă pentru bugetul tău.

 

Sursă foto: https://pixabay.com/photos/machine-engine-technique-car-1793824/

Share articol: