Programele americane de supraveghere electronica dezvaluite de catre fostul consultant NSA Edward Snowden l-au obligat e Barack Obama sa anunte o serie de masuri vizand "mai multa transparenta".

"Distincte, dar complementare", potrivit Biroului Directorului National al Informatiilor americane (ODNI), aceste programe prevad - primul colectarea de metadate telefonice, iar al doilea, numit PRISM, supravegherea pe Internet, potrivit Mediafax, care citeaza France-Presse.

CITESTE SI: ERWIN SCHRODINGER, unul dintre parintii fizicii cuantice, sarbatorit astazi printr-un GOOGLE DOODLE

Ambele sunt reglementate de un tribunal secret, Curtea pentru Supravegherea Informatiilor Straine (FISC - The Foreign Intelligence Surveillance Court), alcatuit din 11 judecatori numiti cu un mandat de sapte ani de catre presedintele Curtii Supreme. Acest tribunal a fost creat printr-o lege din 1978 menita sa reglementeze supravegherea electronica in urma scandalului Watergate, care a avut loc cu cativa ani mai inainte.

Barack Obama a anuntat consolidarea capacitatilor de supervizare a acestei Curti, in prezenta unei "voci independente" insarcinate sa solutioneze un eventual conflict cu Guvernul.

 

COLECTAREA DE METADATE TELEFONICE

Acest program a fost creat prin articolul 215 din Patriot Act, adoptat in primele saptamani dupa atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001. El expira in 2015, dar, in urma dezvaluirilor lui Snowden, mai multi congresmeni au amenintat ca nu il vor prelungi.

El este prelungit o data la trei luni in baza unui mandat FISC si obliga operatorii de telefonie americani sa puna la dispozitia Agentiei Nationale americane pentru Securitate (NSA) metadatele telefonice ale abonatilorlor lor. Acestea nu cuprind continutul conversatiei, ci numerele de telefon, ora si durata conversatiei.

Programul vizeaza sa "detecteze comunicatii intre teroristi care opereaza in afara teritoriului Statelor Unite cu potentiali complici in tara", potrivit ODNI, insa criticii Biroului denunta lipsa unui control efectiv asupra unor potentiale atingeri aduse vietii private.

Aceste metadate au fost exploatate in baza unor "suspiciuni rezonabile" in aproximativ 300 de cazuri in 2012, care au condus la 12 semnalari catre FBI in acelasi an. Doar 22 de analisti din cadrul NSA au acces la ele. Metadatele sunt stocate timp de cinci ani.

 

PROGRAMUL PRISM DE SUPRAVEGHEREA INTERNETULUI

Baza legala este articolul 702 dintr-o lege din 2008, adoptata in vederea reglementarii interceptarilor NSA, in urma unor dezvaluiri cu privire la interceptari operate fara un mandat din partea justitiei, in timpul presedintiei lui George W. Bush.

Autorizarea a fost prelungita la sfarsitul lui 2012 pentru inca cinci ani. Acest program constituie "instrumentul cel mai important" al NSA in vederea identificarii unor amenintari teroriste, potrivit Agentiei de informatii.

El tinteste activitati pe Internet (e-mailuri, conversatii de tip chat, intre altele) ale strainilor aflati in afara teritoriului Statelor Unite si nu este menit sa supravegheze americani sau straini pe teritoriul american. Dezvaluirea existentei sale, la inceputul lui iunie, i-a infuriat pe unii aliati ai Statelor Unite, in special Germania.

Programul obliga giganti in domeniul Internetului ca Microsoft, Apple sau Google sa isi livreze datele catre NSA, in baza unui "mandat programatic" emis de FISC anual.

In schimb, NSA este obligata sa prezinte rapoarte semestriale de activitate Congresului si FISC.

Cotidianul britanic The Guardian a mai dezvaluit, la sfarsitul lui iulie, existenta altui program de supraveghere pe Internet, numit XKeyscore (scris si X-Keyscore) care permite supravegherea in timp real a activitatii pe Internet a unei persoane, fara sa cunoasca un identificator "puternic" al tintei, ca de exemplu adresa acesteia de e-mail.

Share articol: