Iata studiul de presa trimis de companie.

Numarul de utilizatori de telefoane mobile a crescut de 5 ori de la inceputul anilor 2000, cand a fost lansat primul telefon cu camera foto. Ritmul de crestere va continua sa se accelereze, iar pana in 2020, vor fi 5,5 miliarde de utilizatori de telefoane mobile la nivel mondial, adica 70% din populatia planetei, potrivit raportului Cisco Visual Networking Index (VNI) Global Mobile Data Traffic Forecast (2015 -2020).

De asemenea, majorarea rapida a numarului de utilizatori de telefoane mobile, dispozitive inteligente, video mobil si extinderea retelelor 4G vor genera o crestere de 8 ori a traficului de date mobile in urmatorii cinci ani. 

Dispozitivele inteligente si conexiunile  vor reprezenta 72% din totalul terminalelor mobile/conexiuni pana in 2020 – in crestere de la 36% in 2015. Echipamentele de tip smart vor fi responsabile pentru 98% din traficul de date mobile pana in 2020, potrivit estimarilor Cisco, iar smartphone-urile vor genera majoritatea traficului. Astfel, pana in 2020, 81% din traficul de date mobile la nivel global va fi produs de smartphone-uri, in comparatie cu 76%, anul trecut.

Extinderea numarului de telefoane mobile, inclusiv a phablet-elor (dispozitive hibrid care combina caracteristici ale telefoanelor mobile si ale tabletelor) are loc intr-un ritm foarte accelerat, astfel incat, pana in 2020, mai multi oameni vor avea telefon mobil (5,4 miliarde) decat curent electric (5,3 miliarde), apa curenta (3,5 miliarde) sau masina (2,8 miliarde).

Continutul video creat sau vizionat pe mobil va avea cea mai mare rata de crestere. Numarul de conexiuni 4G il va depasi pe cel al conexiunilor 2G pana in 2018 si pe cel al conexiunilor 3G pana in 2020. 4G va genera peste 70% din totalul traficului de date mobile si de aproape sase ori mai mult trafic in fiecare luna fata de conexiunile non 4G pana in 2020.

„Mobilitatea este mediul predominant care permite transformarea digitala la nivel global, daca luam in calcul miliardele de oameni si numarul in crestere al acestora si al lucrurilor care sunt conectate la internet”, spune Doug Webster, Vicepresedintele diviziei Service Provider Marketing, Cisco. „Investitii viitoare in retelistica mobila, precum 5G si noi solutii Wi-Fi vor fi necesare pentru a indeplini noile cerinte ale clientilor, preocuparile din zona securitatii IT si cerintele utilizatorilor finali. Inovatiile din domeniul IoT vor continua sa genereze beneficii reale pentru oameni, afaceri si societati”.

Evolutia traficului de date mobile in Europa Centrala si de Est 

  • Crestere de 9 ori a traficului de date mobile intre 2015 si 2020. Aceasta majorare este de 2 ori mai rapida decat evolutia inregistrata de traficul de date fixe;
  • Utilizatorii de telefoane mobile: in 2015, 64% din populatie folosea telefoane mobile. In 2020 aceasta pondere va urca la 65%;
  • Video mobil: video va genera 75% din traficul de date mobile din regiune in 2020, fata de 54%, cat se inregistra la finalul anului 2015;
  • Pana in 2020, smartphone-urile vor genera 82% din totalul traficului de date mobile;
  • Numarul conexiunilor 3G l-a depasit in 2015 pe cel al conexiunilor 2G in regiune. Traficul pe retelele 4G va creste de 16 ori in intervalul 2015 – 2020 si va genera 69% din totalul traficului de date mobile, fata de doar 17%, cat era la finele anului trecut;
  • Aplicatiile de cloud vor fi responsabile pentru 91% din totalul traficului de date mobile in 2020, in comparatie cu 82% in 2015
  • Traficul M2M va creste de 21 de ori in aceeasi perioada si va fi responsabil pentru 4% din totalul traficului de date mobile din regiune in 2020.
  • Pana in 2020 vor fi 17,3 milioane de dispozitive wearables, dintre care 1,3 milioane vor avea incorporate conexiuni celulare 

 

Estimari privind evolutia traficului de date mobile la nivel global

Traficul global de date mobile nu da semne sa incetineasca ritmul de crestere

Traficul estimat, de 366,8 exabytes  de date mobile prognozat pentru 2020 echivaleaza cu:

  1. Un volum de trafic de date mobile la nivel mondial mai mare de 120 de ori fata de 2010;
  2. 81 de mii de miliarde de imagini – echivalentul a 28 de imagini (vizionate/incarcate) in fiecare zi de catre fiecare persoana de pe planeta timp de un an de zile;
  3. 7 mii de miliarde de clipuri video – peste 2,5 clipuri video in fiecare zi  pentru fiecare persoana de pe Pamant timp de un an de zile;

Din 2015 si pana in 2020, traficul de date mobile la nivel global va creste de doua ori mai rapid decat traficul de date fixe;

Pana in 2020, peste 75% din traficul de date mobile va fi reprezentat de continut video vizionat sau incarcat.

 

Dispozitivele mobile si conexiunile devin mai inteligente

Pana in 2020 vor exista 11,6 miliarde de dispozitive mobile / conexiuni, dintre care 8,5 miliarde de dispozitive mobile personale si 3,1 miliarde de conexiuni M2M – in crestere de la 7,9 miliarde de terminale mobile si conexiuni M2M in 2015;

La nivel global, 98% din traficul de date mobile va fi generat de dispozitive/conexiuni inteligente, in crestere de la 89% anul trecut.

Smartphone-urile, laptopurile si tabletele vor genera circa 92% din totalul traficului global de date mobile pana in 2020, in scadere de la 94% in 2015. Traficul M2M va reprezenta 7% din traficul global de date mobile pana in 2020 – in crestere de la 3% la finale lui 2015; in timp ce telefoanele clasice vor genera doar 1% din tot acest trafic, in scadere de la 3% in 2015.

 

Numarul conexiunilor M2M, inclusiv al dispozitivelor wearables continua sa creasca

M2M se refera la aplicatii care permit sistemelor wireless sa comunice cu dispozitive similare pentru a sustine, spre exemplu, functionarea sistemului GPS, monitorizarea activelor, masuratori in sistemul de utilitati, sau pentru a facilita supravegherea video. Wearables sunt dispozitive care pot fi purtate (ceasuri inteligente sau bratari care monitorizeaza starea de sanatate) si care transmit informatii in retea, fie direct prin conexiune celulara incorporata, sau cu ajutorul unui alt dispozitiv, cum este smartphone-ul, prin Bluetooth, Wi-Fi etc. Dispozitivele wearables sunt incluse intr-un sub-segment al conexiunilor M2M.

Pana in 2020, conexiunile M2M vor reprezenta 26,4% din totalul dispozitivelor mobile conectate – in crestere de la 7,7% in 2015;

Pana in 2020, conexiunile M2M vor genera 6,7% din totalul traficului de date mobile, in crestere de la 2,7% in 2015;

Pana in 2020 vor fi folosite peste 600 de milioane de dispozitive wearables, in crestere de la 97 de milioane in 2015.

 

Numarul hotstpot-urilor Wi-Fi e in continua crestere

La nivel global, numarul total al hotspot-urilor Wi-Fi, inclusiv cele din interiorul locuintelor, va creste de 7 ori, de la 64 de milioane, cate erau in 2015, la 432 milioane in 2020. Anul trecut, traficul lunar generat doar de descarcarea de continut (3,9 exabytes) prin Wi-Fi a depasit pentru prima oara traficul lunar de date mobile in retelele celulare (3,7 exabytes);

Pana in 2020, va fi generat lunar un volum de 38,1 de exabytes de trafic din descarcarile de continut prin Wi-Fi.

Share articol: