Chiar dacă 5G-ul este încă departe de implementare în multe țări, cercetătorii lucrează deja la noua generație de conexiune wireless.
Ministerul chinez al Științei și Tehnologiei a început recent să pregătească echipamentele și experții de care e nevoie pentru a dezvolta infrastructura ce ne va permite să utilizăm viteze de transfer de 8.000 de ori mai mari decât cele oferite de standardele 5G.
Potrivit celor implicați în formarea echipei, 6G va aduce transformări incredibile, la care nici măcar nu ne gândim. Un exemplu concret ar fi viteza de transfer a datelor, care va crește până la 1TB/secundă. Zeci de cercetători lucrează deja pentru atingerea acestor scopuri, dar suntem departe de momentul în care vom vedea și implementarea unor astfel de tehnologii, arată GSM Arena. Comparativ, dezvoltarea conexiunii 5G a început în anul 2008.
Și pentru că 5G merge mână în mână cu Internet of Things (IoT), evoluția la 6G ne va aduce, probabil, o perspectivă complet nouă asupra conectivității. Deși suntem departe de experimentarea efectelor concrete, specialiștii estimează că vom avea parte viteze extrem de mari și de o latență aproape imperceptibilă. De exemplu, utilizatorii vor putea descărca 40-50 de filme la calitate 4K într-o singură secundă.