O companie norvegiana, Elliptic Labs, creeaza un sistem bazat pe gesturi cu ajutorul caruia poti da comenzi smartphone-ului si tabletelor.

Norvegienii de la Elliptic Labs lucreaza la un soft care sa ne permita sa controlam telefonul mobil cu ajutorul gesturilor, fara compomente hardware suplimentare. Deja, compania ar fi semnat un acord cu un producator de smartphone-uri "de care ati auzit".

Ideea are la baza ultrasunetele. Folosind difuzoarele deja existente in telefoane mobile, se poate transmite un semnal sonor continuu, care poate fi receptat de microfoane. In cazul in care iti misti mana in apropierea telefonului, aceasta poate fi detectata. 

"Frecventa la care operam este in jur de 40.000 Hz. Asta e de doua ori mai mare decat ce pot auzi oamenii, dar liliecii si delfinii sunt capabili sa o auda. Nu ne asteptam, totusi, ca asta sa fie o problema", a declarat Haakon Bryhni, CTO la Elliptic Labs, pentru ZDNet.

Softul scris de nordici este atat de sofisticat, incat ei sustin ca pot detecta miscarile mainii aproape in intreaga emisfera din partea din fata a telefonului, pe o raza de jumatate de metru. 

Share articol: