Gruparea a lovit deja site-ul FBI-ului si cel al Departamentului american de Justitie
Hackerii de la Anonymous au lansat zilele acestea un atac puternic asupra site-ului Departamentului de Justitie al SUA si asupra altor pagini web ale institutiilor americane, potrivit firmei de securitate Sophos.
Specialistii acesteia au spus ca atacurile s-au facut cu un simplu click, iar utilizatori de Internet ar fi putut participa la ele fara sa isi dea seama. "Am vazut multe link-uri postate pe Twitter si cu siguranta si in alte locuri pe Internet care duceau spre o pagina de pe site-ul pastehtml.com", a declarat compania Sophos intr-o postare pe blog.
YODA pe Facebook! Da LIKE pentru cele mai noi informatii despre din IT!
"Daca vizitezi pagina de web si nu ai JavaScript dezactivat, vei incepe sa bombardezi cu trafic nedorit un site ales de Anonymous, ajutand la perpetuarea atacului", sustine compania, care aminteste ca astfel de proteste sunt ilegale.
"Daca participi la un astfel de atac, te poti trezi ca primesti o pedeapsa lunga la puscarie".
Site-ul de Internet al Departamentului american al Justitiei si cel al FBI-ului au fost victimele unor atacuri informatice vineri, dupa ce agentii federali i-au arestat pe liderii Megaupload.com si au inchis acest site de sharing.
Guvernul SUA a blocat megaupload.com, acuzand fondatorii lui si mai multi angajati de incalcare grava a copyright-ului. 4 dintre directorii site-ului, din Noua Zeelanda, au fost arestati, intr-o perioada in care autoritatile americane fac tot posibilul pentru a inaspri legislatia in domeniu. Industria muzicala si Hollywood-ul vor eliminarea pirateriei online, insa companiile mari din online, precum Google si Facebook s-au plans ca in forma actuala, legislatia va incuraja cenzura.
Sursa: mashable.com