Problema a apărut la mai mulți utilizatori din Marea Britanie și Statele Unite.

Din cauza unei erori a aplicației Uber, clienții primesc facturi de până la 10.000 de dolari. Utilizatorii Uber din Statele Unite și Marea Britanie au raportat costuri absolut uriașe care ar apărea, se pare, din cauza unei zecimale poziționate greșit.

De exemplu, un utilizator Twitter a scris pe rețeaua de socializare că soția sa a efectuat o cursă care ar fi trebuit să coste 96 de dolari, iar pe e-mail a fost anunțată că va fi taxată cu 9.600 de dolari.

În acest context, multe persoane s-au plâns că serviciul de relații cu clienții al companiei este extrem de lent pentru o asemenea situație.

Până acum este neclar câți oameni au fost afectați de eroare, dar zeci de internauți au raportat aceeași problemă, arătând că au primit facturi între 1000 și 2000 de dolari.

Unele dintre cele mai mari nemulțumiri au fost cauzate, însă, de lipsa imediată de reacție a companiei, dar și de îndrumarea neclară spre depunerea unei reclamații.

„Înțelegem că a fost o situație frustrantă. Este o problemă pe care o cunoaștem și este cea care a cauzat aceste tarife atât de ridicate. Echipa noastră a rezolvat deja problema. Vă mulțumim foarte mult pentru răbdare”, a transmis Uber într-o declarație oficială.

De asemenea, utilizatorii Uber Eats au fost afectați de eroare, primind facturi chiar și de 100 de ori mai mari decât valoarea produselor comandate.

Compania Uber a precizat că problema a fost remediată, dar până la această oră nu a explicat care a fost cauza problemei.
 

Share articol: