O firma de gazduire web a creat un mic ghid, prin care le arata utilizatorilor cum isi pot sterge definitiv urmele oricarei activitati desfasurate pe internet.

Pentru cei speriati ca activitatea desfasurata online ar putea dezvalui detalii private despre ei, firma de gazduire web WhoIsHostingThis, cu sediul in Londra, a pus la punct un mic ghid care sa rezolve aceasta problema, potrivit stirileprotv.ro.

Iata ce trebuie sa faceti daca vreti sa dispareti complet din arhivele online:

1. Inchideti conturile de Facebook, Twitter, Google+, LinkedIn.
2. Cautati-va dupa nume, pe internet, si inchideti orice conturi de care ati uitat.
3. Falsificati informatiile din conturile pe care nu puteti sa le inchideti sau sa le stergeti.
4. Folositi butonul de “Unsubscribe” pentru dezabonare din listele de mailuri si newslettere.
5. Stergeti rezultatele oferite de motoarele de cautare.
6. Contactati website-urile, direct, si cereti-le sa va sterga orice informatii personale pe care le au despre voi.
7. Luati legatura si cu acele companii care strang si vand astfel de date sa sterga informatiile.
8. Cereti sa fiti delistati din cartile de telefon si din directoarele online.
9. Stergeti-va conturile de mail.

Pentru cei ingrijorati de traseul informatiilor personale, care i-ar putea chiar costa locul de munca sau relatia cu persoana iubita, decizia de a-si sterge orice urma din online devine tot mai atractiva. Si, desi poate parea imposibil sa-ti tii viata privata doar pentru tine, adevarul este ca poti disparea complet din online, cu putin efort si implicare”, au declarat reprezentantii WhoIsHostingThis, citati de Daily Mail.
 

Share articol: