Ofertele de Black Friday continuă și se apropie Sărbătorile, prin urmare mulți români sunt preocupați deja de cumpărături. Iar cum shopping-ul online este din ce în ce mai popular, a crescut și riscul unor fraude.
Specialiștii vin cu recomandări utile pentru cei care vor să profite de ofertele avantajoase din această perioadă, dar să cumpere în siguranță. Există mai multe reguli simple, care ar trebui respectate, scriu cei de la Mashable.
În primul rând, datele despre numărul de cont sau cele legate de card nu trebuie să fie salvate online. Este mai sigur ca aceste detalii să fie completate de fiecare dată când este nevoie, chiar dacă asta presupune ceva timp și efort în plus.
Un alt aspect important este să cumpărăm doar de pe platforme sigure și să citim cu atenție politicile de confidențialitate.
O măsură foarte utilă este dezactivarea din browser a opțiunii autofill/autocomplete, care completează automat toate datele noastre atunci când vrem să facem o comandă.
Din nou, este mai sigur să pierdem câteva momente pentru a completa manual toate acele informații, decât să ne expunem datele bancare și personale online.
Oferta pare bună pentru a fi adevărată? Atunci probabil chiar este ceva necurat la mijloc. Trebuie să ne informăm atent, mai ales dacă nu cunoaștem acel brand sau magazin online, să verificăm impresiile clienților și detaliile privind politicile de retur și de livrare.
Un alt aspect esențial: în cazul în care vor fi probleme cu o comandă online, este mult mai simplu să o rezolvăm dacă am cumpărat de la un magazin din țară, nu din străinătate.
Regula de bază este însă aceasta: niciodată să nu facem o tranzacție online folosind o rețea publică de Wi-Fi sau una care nu este sigură. Mai bine riscăm să pierdem o ofertă bună și așteptăm să ajungem acasă, decât să ne expunem unui posibil atac.
Atunci când facem o plată online trebuie să ne asigurăm că linkul pe care l-am primit începe cu „https”, iar la final are simbolul unui lacăt.
Evident, este esențial să folosim un antivirus performant, atât pe telefon cât și pe tabletă sau laptop. Aceste programe ne pot avertiza dacă am ajuns pe un site care nu este autentic sau dacă dispozitivul nostru este vizat de un atac cibernetic. Aceste atacuri se înmulțesc foarte mult în perioada promoțiilor de Black Friday, Cyber Monday sau de Sărbători.