Vestea poate afecta multi producatori importanti de telefoane.
In urma celor 2 cutremere mari care au avut loc in sudul Japoniei la sfarsitul saptamanii trecute, Sony a anuntat ca fabrica de productie a senzorilor de imagine din regiunea Kumamoto de pe Insula Kyushy va ramane inchisa momentan, conform celor de la Reuters. Peste 40 de oameni au murit si alti 2000 au fost raniti in aceste cutremure iar autoritatile se tem de noi replici.
Acest tip de problema poate duce la stoc redus pentru mai multi producatori, Sony fiind responsabila cu aproape 40% din senzorii CMOS, multi fiind folositi pe o varietate de smartphone-uri si tablete, nu numai pe device-urile Xperia. Apple este unul dintre clientii majori. De asemenea, o parte din telefoanele Galaxy S7 folosesc senzor Sony.
"Nu ne asteptam la astfel de probleme avand inventare facute chiar acum. Vom face un anunt imediat daca vor aparea probleme cu stocul" a declarat purtatorul de cuvant pentru Reuters.