Un nou pas a fost facut in lupta cu pirateria pe Internet.
Grupul olandez antipiraterie BREIN tocmai a castigat in instanta o lupta pe care a purtat-o impotriva fostului provider de internet a site-ului de torrente, SumoTorrent, scrie Cnet.
BREIN a dat in judecata providerul pentru ca a sustinut activitatea ilegala pe care SumoTorrent o desfasura pe internet.
Tribunalul din Haga a dat castig de cauza grupului BREIN in lupta cu XS Networks, pentru ca nu au inchis site-ul SumoTorrent in momentul in care li s-a cerut oficial acest lucru.
CNET scrie ca "BREIN le-a cerut celor de la XS Networks initial sa inchida imediat site-ul si sa transmita toate datele persoanle ale proprietarului, acestia au refuzat, cerand un ordin judecatoresc, pentru ca dupa ce SumoTorrent si-a mutat toate operatiunile catre un provider din Ucraina, XS Networks sa cedeze cateva informatii."
In urma procesului, XS Networks au fost obligati sa plateasca toate costurile de judecata, 10.000 de euro pentru fiecare zi in care au intarziat cedarea de informatii catre BREIN si cedarea imediata a datelor personale de pe SumoTorrent.
Torrent Freak a criticat dur aceasta decizie, numind-o "un precedent periculos. Prin aceasta decizie, BREIN poate cere inchiderea oricarui site asupra caruia ar avea suspiciunea ca incalca legea, mai mult, obtinand si date personale ale posesorului. Incepand cu acest moment, providerii care refuza sa coopereze vor deveni chiar ei vinovati."