Tim Berners-Lee, inventatorul World Wide Web (WWW), a avertizat în privința intrării într-o „distopie digitală”, dacă lumea nu reușește să învingă fenomenele de dezinformare și invadarea intimității utilizatorilor de Internet.
Berners-Lee este un IT-ist britanic, primul din lume care, în 1989, a lansat ideea de „management al sistemului informatic”, iar acum reiterează apelul la realizarea unui „contract” care să îndemne guvernele, companiile și indivizii să stabilească reguli clare și să implementeze nouă principii cheie pentru o evoluție sănătoasă a mediului online.
„Dacă nu reușim să protejăm ideea unui Internet liber și deschis, riscăm o distopie digitală marcată de inegalități nesfârșite și abuzuri”, a scris acesta pe Twitter. Într-o declarație anterioară, Berners-Lee a numit Internetul „una dintre oportunitățile definitorii ale timpurilor noastre”, adăugând că trebuie luate măsuri pentru a „preveni utilizarea lui nocivă de către cei care vor să exploateze, să dividă și să decimeze societatea”, relatează CNN.
La scurt timp, 160 de companii, inclusiv Facebook, Microsoft și Google, aderaseră la ideea unui „Contract pentru Web”, alături de mii de indivizi și de autoritățile din Franța, Germania și Ghana. Înțelegerea ar urma să conțină trei seturi de principii pe care semnatarii ar fi obligați să le respecte. Printre altele, Guvernele ar trebui să se asigure că toată lumea are acces la Internet și că libertatea fundamentală a oamenilor și dreptul la protejarea datelor personale sunt asigurate, în aceeași măsură în care companiile trebuie să respecte și să susțină drepturile omului.
La nivel individual, oamenii ar trebui să dețină puterea asupra propriului profil online și să aibă dreptul de a construi comunități online care să susțină cauzele în care aceștia cred.